Categories: ActualitateFlash

Conducerea Primăriei Hunedoara a reacţionat prompt

În urma articolului apărut în ediţia trecută a ziarului nostru despre situaţia de la şantierul unde se construieşte o nouă biserică ortodoxă în municipiul Hunedoara, autorităţile locale nu au întârziat să ia măsuri.

Este vorba de riscurile la care se supuneau copiii care nu au încetat să frecventeze locul de joacă de pe strada Pinilor din cartierul Micro 7, peste care s-a aprobat construirea unui lăcaş de cult, şantierul pentru începerea lucrărilor fiind deschis deja de câteva săptămâni.
Ieri, viceprimarul Dan Bobouţanu (foto) s-a deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor a trimis o adresă constructorului prin care i-a solicitat să îndeplinească anumite cerinţe.
„Am trimis o adresă constructorului în care i-am solicitat să ridice şi să transporte molozul şi pământul depozitat în acea zonă. Mai mult, i-am cerut să împrejmuiască adecvat întreg amplasamentul unde îşi desfăşoară activitatea. Totodată, i-am amintit că trebuie să reinstaleze aparatele de joacă în locul stabilit de comun acord cu cei de la primărie”, a afirmat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Adevarat ,Domnul Viceprimar a venit si a vazut cum au fost rupte aparatele de joaca a copiilor , a promis ca ,se vor repara si se vor instala la loc si vor aduce mai multe basculante cu nisip si vor pune in viitor si covor cauciucat pe jos ,pentru copii s-a nu se mai juleasca pe maini si pe picioare .Multumim domnului Viceprimar Dan Boboutanu pentru intelegerea data in aprecierea educatiei copiilor si multumim celor de la ziarul Mesagerul pentru ajutorul dat public .

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean
Tags: featured

Recent Posts

Anunț Băița

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei Băița Adresa: DJ706A, satul Băița, comuna Băița Telefon 0254 683…

8 ore ago

A murit Mircea Lucescu!

Antrenorul Mircea Lucescu a murit marti seara la Spitalul Universitar din Capitala. Avea 80 de…

8 ore ago