Magdalena Șerban
Primaria Municipiului Brad, în parteneriat cu Spitalul Municipal Brad, a depus proiectul „Ambulatoriu Integrat al Spitalului Municipal Brad – Corp B”, prin Programul Sănătate. Valoarea totală a demersului investițional este de 16.822.241,89 lei (fară T.V.A.), mai exact 20.292.400,00 lei (cu T.V.A.), iar contribuția proprie este de 405.848 lei (fără TVA).
Dezvoltarea continuă
,,În ultima zi a anului 2025, Primăria Municipiului Brad, în parteneriat cu Spitalul Municipal Brad, a depus proiectul AMBULATORIU INTEGRAT AL SPITALULUI MUNICIPAL BRAD – CORP B, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile. Astfel, urmărim construirea unui corp nou de clădire, Corpul B, ce va fi amplasat în incinta spitalului și va viza aplicarea programelor de screening, ceea ce înseamnă identificarea mai multor pacienți cu stadii incipiente de boală, find important ca aceștia să beneficieze de tratamente mai puțin invazive comparativ cu ceea ce există în prezent. Modernizarea sistemului local de sănătate rămâne o prioritate administrativă ce va continua și pe mai departe” a transmis Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Reamintim că Programul Sănătate este unul multifond, care cuprinde finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și din Fondul Social European Plus (FSE+). Are o alocare totală de 3,13 miliarde de euro, venind în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate.
Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…
O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…
Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…