Lucrările de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Brad au avansat. Investiţia presupune o extindere cu 100 de metri, recompartimentare, amenajare şi o serie de reabilitări interioare şi exterioare.
„Lucrările sunt executate în proporţie de 70 la sută, urmând să fie finalizate în maximum trei luni. Necesitatea investiţiei este evidentă pentru asigurarea unor condiţii optime desfăşurării actului medical în cadrul acestui compartiment. Calitatea acestora este corespunzătoare, serviciile asigurate pentru pacienţi urmând să fie de cea mai bună calitate”, a precizat Florin Cazacu (foto), edilul-şef al municipiului Brad.
Mai trebuie amintit că programul de modernizare înseamnă 700.000 de lei, primăria participând cu 10 procente, iar 90 de procente fiind asigurate de Ministerul Sănătăţii. Pe de altă parte, cealaltă latură investiţională ce vizează dotarea cu aparatură a UPU (monitoare, tărgi de urgenţă, defibrilator), a secţiei Ginecologie (Eco Doppler color, laparoscop şi ecograf) şi Cardiologie (Eco Doppler color şi aparate pentru testarea pacienţilor la efort) se ridică la 800.000 de lei, raportarea asigurării finanţării făcându-se la fel ca şi în cazul lucrărilor la corpul de clădire, adică municipalitatea având o cotă de participare de 10 procente.
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…