O hunedoreancă în vârstă de 47 de ani s-a ales cu o amendă penală de 1.800 de lei pentru că a mințit în fața procurorilor. Aceasta a vrut să-și salveze fostul soț de la o posibilă condamnare la închisoare, dar a ajuns ea să fie condamnată.
Femeia a divorțat de soțul ei în urmă cu mai mulți ani, dar a continuat să trăiască în concubinaj cu el alături de copil. În toamna anului trecut, cei doi au mers la un magazin din municipiul Hunedoara, unde și-au făcut cumpărăturile, la întoarcerea spre casă mașina n-a mai vrut să pornească. Așa că a urcat fostul ei soț la volan, deși nu avea permis, pentru a o porni împinsă. Un echipaj de poliție a văzut mașina împinsă și s-a dus spre cei doi, însă bărbatul a fugit imediat. Fosta lui soție a negat că el se afla la volan iar pentru că a mințit s-a ales și ea cu dosar penal. Judecătoria Hunedoara a condamnat-o la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1.800 lei, respectiv 150 zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. (M.Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…