Categories: Actualitate

Condamnat la patru luni cu suspendare pentru deţinere de canabis

Natalia Bumbac

Un hunedorean a fost judecat şi condamnat într-un dosar de trafic de droguri după ce oamenii legii au descoperit în grădina lui o plantaţie de canabis. Dacian Octavianus Vinca a susţinut că foloseşte plantele în scop terapeutic şi că studiază posibilitatea de a crea medicamente pentru tratarea bolilor incurabile, însă nu a scăpat de pedeapsă.

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă prin care a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru deţinere de droguri de risc, dispunând distrugerea întregii plantaţii. În prima instanţă, la Tribunalul Hunedoara a primit 100 de zile de amendă a câte 20 de lei fiecare zi, în total cumulându-se 2.000 de lei.
Dacian Octavianus Vinca, în vârstă de 30 de ani, locuia într-un loc retras din satul Cerişor, comuna Lelese. În rechizitoriul procurorilor se arată că în vara anului 2017, acesta a înfiinţat la locuinţa sa din satul Cerişor, o cultură de canabis, de 79 de plante crescute în grădină şi în casa în care trăieşte în condiţii de izolare autoimpusă. Din aceste plante, identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 11.09.2017, a rezultat cantitatea de 6,0912 frunze de canabis uscate şi 413,2 grame fragmente de plante de canabis.
„Procurorul a reţinut că inculpatul este consumator ocazional de canabis, conform propriilor declaraţii, şi că a înfiinţat cultura în scop experimental, cu intenţia de a dezvolta o varietate de canabis care să poată fi utilizat ca tratament medical în cazul unor boli grave, incurabile. Această concluzie a fost fundamentată de faptul că, la locuinţa inculpatului au fost găsite instrumente şi mai multe agende cu notiţe, observaţii, etc., unele încă din anul 2014, precum şi articole descărcate de pe Internet în care era prezentată utilitatea canabisului ca medicament în tratarea unor boli rare”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Anchetatorii nu au descoperit probe care să le susţină acuzaţia că bărbatul ar fi comercializat droguri, mergând pe faptul că şi deţinerea acestor substanţe este incriminată de lege.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago