Cristina Ghenea
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Iaşi, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, după ce, în vara anului trecut, a înjunghiat o persoană în municipiul Deva.
Este vorba de Petru Popoi, despre care procurorii susţin că, în iunie 2012, pe fondul consumului de alcool, a încercat să omoare un bărbat de 36 de ani. Fapta s-a petrecut în zona staţiei de epurare din cartierul Viile Noi, din Deva, iar autorul a reuşit să se ascundă de oamenii legii vreme de aproximativ un an, acesta fiind identificat şi arestat abia în aprilie a.c. În baza unei expertize pentru ADN, anchetatorilor le-a fost confirmată bănuiala, iar bărbatul a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, „inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de şapte ani şi şase luni de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi civile“. Iar pentru că Popoi mai avea o condamnare la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru infracţiuni de vătămare corporală, magistraţii au dispus revocarea suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, astfel că, într-un final, bărbatul va fi nevoit să-şi petreacă opt ani în spatele gratiilor. „Hotărârea nu e definitivă, ci poate fi atacată prin apel, în termen de 10 zile de la comunicare“, a precizat Ildiko Glăman.
Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…
Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…
Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
View Comments
-ce slaba redactie au aia de la realitatea,de o fugit cosma.-dar si ala de la usl il ponegrea pe cosma.ma gandeam cand vreodata chelu de la psd,ar putea sa aiba potenta lui-1- la pat -2]-la inot -3]-la tenis cu piciorul-4]-la dansuri[-melodii din zona bihorului]-5]-orator bun,logica in gandire-6]-bum la atletism ,-intr-un cuvant este sanatos si logic in gandire[-cand mai joaca jiul in cupa uefa,ca atunci cu scotienii?----volocaru florin-brad -hd-0730760164.--------eu tin cu rapidul [-suntem peste tot acasa ---].