Adriana Năstase
Aproape 70 la sută dintre candidaţii care au participat, vineri, la concursul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara pentru ocuparea posturilor de directori ai instituţiilor de învăţământ au promovat examenul scris.
Peste media pe țară
Datele furnizate de conducerea IŞJ Hunedoara arată că la concurs s-au înscris 172 de candidaţi. În urma evaluării celor 172 de lucrări, 117 de candidaţi au fost declaraţi admişi şi 55 respinşi.
Cea mai mare notă a fost 9,40 şi cea mai mică 3.
Preşedintele comisiei de organizare a concursului, inspectorul Școlar General Ilie Pârvan, a declarat că au promovat proba scrisă 68 la sută dintre dascăli.
Probele de interviu şi evaluarea CV-urilor se vor desfăşura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, în locurile stabilite de Inspectoratul Şcolar.
În Hunedoara au fost scoase la concurs 171 de posture de directori de școală.
La nivel național au fost validați pentru a participa la concurs 9.110 de candidați, s-au prezentat și au finalizat proba 8.627 de candidați (94,7 la sută). Dintre aceștia, 5.676 de candidați au promovat proba scrisă în această sesiune (65,8 la sută), înainte de contestații, obținând cel puțin nota 7.
Județele cu cele mai bune rezultate sunt Cluj (93la sută) Sălaj (81 la sută) și Mureș (78 la sută). În Municipiul București au promovat proba scrisă 64 la sută dintre candidați.
Rezultate mai mici sau relativ egale cu 50 la sută s-au înregistrat în județele Mehedinți (44 la sută), Călărași (45,1 la sută) și Satu Mare (50,3 la sută).
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…