Categories: Sport

Concesii financiare pentru… „inspiraţie” în alegeri

Ciprian Marinuţ

 Sub pretextul crizei financiare, dar cu ţintă la obţinerea de voturi pentru Mircea Sandu, F.R.F. a anunţat, la întâlnirea de ieri de la Deva, că va oferi un sprijin financiar de 5.000 de lei tuturor echipelor din Liga a III-a, pentru plata vizelor anuale din 2010.

Proiecte europene şi „pomeni“ electorale
Cele 10 personaje de top din staff-ul F.R.F. au făcut tot posibilul pentru a-i fermeca pe reprezentanţii celor 43 de echipe afiliate la F.R.F., prezenţi, ieri, la întrunirea de la Deva. Federalii s-au căznit să prezinte proiecte şi strategii cu aer european. Au citit cu… interpretare… materiale despre ce trebuie făcut, pentru a fi mai tari, mai europeni în fotbal. Şi… s-au dat de mai multe ori peste cap, pentru a demonstra cât de curat şi regulamentar acţionează FRF.  Dar, ca să fie siguri de succes, au anunţat ce „pomeni”, în premieră, va face Federaţia în 2010.  Totul, evident, pentru progresul fotbalului românesc, nu pentru „inspiraţie” a celor invitaţi la iminentele alegeri pentru preşedinţia FRF. „Întâlnirea s-a desfăşurat conform ordinii de zi. Secretarul general Adalbert Kassai, directorul Ionuţ Lupescu, şeful arbitrilor Vasile Avram şi directorul şcolii de antrenori Mircea Rădulescu au prezentat strategiile şi programele FRF, pentru viitor. Toate sunt bine structurate, respectă cerinţele UEFA şi vizează progresul fotbalului românesc.
Pentru a atenua efectele crizei financiare, FRF a anunţat că va sprijini toate echipele din eşalonul trei cu suma de 5.000 de lei la plata vizelor anuale, pentru 2010. În plus, s-a promis că se va anula obligativitatea echipelor de Liga a III-a de a avea cinci formaţii de juniori (A,B, C, D, E), ci va fi necesar să prezinte doar trei echipe (C,D şi E)”, a spus Mircea Sîrbu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Ajutor, dar şi abureală
Reprezentanţii grupărilor s-au bucurat de concesiile financiare făcute de FRF, dar au şi înţeles unde bat acestea. „Sprijinul de 5.000 de lei la plata vizelor anuale reprezintă o iniţiativă bună. Echipele de Liga a III-a pe care cam atât (5.000 lei n.r.) le-ar costa vizele, îşi pot lua o piatră de pe inimă şi pot începe returul fără această grijă. Şi promisiunea legată de echipele de juniori ne convine financiar, pentru că ar fi presupus cheltuieli mari, însă nu cred că face bine viitorului fotbalului. Discuţiile au fost utile, însă multe subiecte se cam repetă an de an, fără a se rezolva favorabil”, a spus Mirel Biriş, delegatul echipei CFR Simeria (Liga a III-a). „Sprijinul financiar în privinţa vizelor constituie o  iniţiativă lăudabilă, dar nu ni se aplică şi nouă. Oricum, pentru noi poate e cam târziu, pentru că nu ştim dacă vom reuşi să ne continuăm activitatea”, a spus Horaţiu Zaiu, preşedintele clubului Olimpic Simeria (Liga I, futsal). „Ni s-a precizat din start că întâlnirea nu are rol de campanie electorală. S-au discutat probleme de ordin competiţional şi organizatoric, însă, cu excepţia sprijinului financiar pentru echipele de Liga a III-a, nici una nu are aplicabilitate imediată”, a spus George Boboc, delegatul clubului Jiul Petroşani (Liga a II-a).
La întrunirea de la Deva au participat reprezentanţii a 43 de echipe din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Alba, Sibiu, Mehedinţi şi Hunedoara. Au lipsit, motivat, doar reprezentanţi ai formaţiilor Unirea Alba Iulia şi Minerul Motru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost…

10 ore ago

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 zile ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

3 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

3 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

3 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

3 zile ago