Categories: Comunitate

Concerte de colinde caritabile pentru persoanele în vârstă singure

Oana Mihnea

În pragul sărbătorilor de iarnă, un om cu suflet mare şi-a îndreptat atenţia către persoanele în vârstă, bolnave şi care au rămas singure. Pe lângă meseria pe care o practică cu dăruire zi de zi, Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ Hunedoara, a profitat de pasiunea sa pentru muzică şi a iniţiat un proiect caritabil.

Astfel, Nicuşor Ştefan a înregistrat un CD cu colinde, fiind  acompaniat la pian de Marci Costa, pe care îl va distribui gratuit. De asemenea, până în preajma Crăciunului, acesta va susţine mai multe concerte caritabile, iar toate fondurile colectate vor ajunge la oamenii bolnavi şi singuri prin intermediul Asociaţiei de sprijinire şi dezvoltare a Spitalului municipal „Dr. Al. Simionescu“ Hunedoara.
„Începând de astăzi, va fi amplasată o urnă în faţa Casei de Cultură Hunedoara, unde se pot face donaţii şi oamenii vor primi în schimb CD-ul meu cu colinde. Concertele vor avea loc sâmbătă, 19 decembrie, la Teatrul de Artă Deva, de la ora 18.00 şi luni, 21 decembrie, de la ora 15.00, în Amfiteatrul spitalului din Hunedoara. Marţi seara vom organiza o cină festivă la un local din municipiu, unde pot participa toţi cei care doresc să ofere donaţii. Boala şi singurătatea se accentuează în perioada sărbătorilor şi nu ne dorim decât să le facem o bucurie celor aflaţi în această situaţie“, a declarat Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului municipal Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

3 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

3 zile ago