Un concert de colinde a avut loc ieri după amiază, în Peştera Bolii, din Valea Jiului, evenimentul fiind organizat de o companie privată, în colaborare cu Asociaţia Petro Aqua Petroşani, continuând astfel o tradiţie începută în urmă cu cinci ani.
Manifestarea poartă girul Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi al Mănăstirii Lainici, iar în faţa publicului, vor susţine recitaluri de colinzi şi cântece religioase solista de muzică populară Mariana Anghel, corul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia, Grupul preoţilor ortodocşi din Protopopiatul Petroşani, Grupul Psaltic şi Petrică Moise.
Sala în care este organizat concertul are o acustică deosebită, dată de forma de amfiteatru săpată în calcar de apa unui pârâu ce străbate peştera, de la un capăt la altul.
„Parcă Dumnezeu ar fi creat special această sală pentru susţinerea unor concerte şi spectacole de teatru, pentru că aici sunt organizate acţiuni culturale încă din anul 2006. Ideea acestora a fost de a promova Valea Jiului şi de a schimba mentalitatea oamenilor din ţară despre această zonă a ţării, unde există o puternică tradiţie culturală“, a declarat preşedintele Asociaţiei Petro Aqua Petroşani, Imre Szuhanek, organizaţia pe care o conduce fiind cea care a pus în valoare Peştera Bolii. Peştera amintită este situată la intrarea în Petroşani, dinspre Haţeg, la circa 300 de metri de DN 66, Simeria-Petroşani. Accesul spre ea se face din DN 66 pe un drum asfaltat. Peştera este amenajată cu lumini şi poduri de trecere pentru turişti, iar temperatura medie iarna se menţine în jurul valorii de 4 grade Celsius.
Proiectul hidrotehnic de la Mihăileni, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit…
CONSULTA 99 SPRL, lichidator judiciar al SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCURESTI S.A., organizează în…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice…
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
View Comments
ar fi bine daca ati da astfel de stiri cu o zi inainte sa putem participa si noi, cei din deva!
@rares:
"vor susţine recitaluri de colinzi şi cântece religioase solista...". Pai daca gazetarul spune "vor sustine" inseamna ca actiunea se va petrece in viitor, deci poti participa.