Concedierile la Primăria Deva suspendate de instanţă

Adriana Năstase

Reorganizarea activităţii Primăriei Deva se amână! Asta, după ce câţiva dintre cei care au primit preavize, au atacat în instanţă hotă­râ­rea, iar instanţa a suspendat punerea în apli­care a hotărârii Consiliului Local Deva privind noua organigramă, până la judecarea cauzelor.
Reamintim că aproape 170 de posturi au fost desfiinţate la Primăria Deva prin reor­ga­nizarea Aparatului de specialitate al primarului şi instituţiilor publice din subordinea Consiliului Local. De la 719 posturi urmează să rămână doar 551. Hotărârea de consiliu local privind reor­ganizarea activităţii a fost iniţiată de pri­marul Florin Oancea, ea fiind votată de con­silierii locali, scopul reorganizării fiind acela de a eficientiza activitatea funcţionarilor primăriei în relaţia cu cetăţenii municipiului Deva.
„În urma reorganizării s-au desfiinţat 168 de posturi reprezentând funcţii publice de con­du­cere, de execuţie şi funcţii contractuale, şi s-a realizat o economie la bugetul local de aproape un milion de lei, în fiecare lună. În mandatul meu de primar am constatat că mulţi deveni sunt nemulţumiţi de modul în care unii dintre angajaţii Primăriei îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu în relaţia cu publicul”, declara primarul municipiului Deva la acea vreme. El a arătat că toţi funcţionarii primăriei vor fi testaţi pro­fe­sio­nal şi a dat asigurări că pe funcţii vor rămâne doar profesioniştii. Se pare că mulţi salariaţi din instituţie trag mâţa de coadă, lucru care i-a nemulţumit pe şefi, aşa cum era firesc.
Însă, surpriză! Punerea în aplicare a hotărârii consiliului local a fost suspendată de instanţă. Pentru că unii funcţionari, nemulţumiţi că vor fi daţi afară, au atacat decizia respectivă. Iar până la judecarea fondului acţiunii, salariaţii vizaţi merg în continuare la lucru. Iar preavizele nu îşi mai fac efectul. Aşadar, mai este de aş­teptat, dar sigur deznodământul va fi în favoa­rea legii. Reorganizarea primăriei a fost făcută prin adoptarea unei noi organigrame, organi­gramă aprobată de Agenţia Naţională a Func­ţionarilor Publici.
Situaţia pare trasă la indigo ca aceea de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Acolo, a trebuit să treacă aproape un an pentru ca organi­grama nouă să poată fi pusă în aplicare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

11 ore ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

15 ore ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

15 ore ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

2 zile ago