Categories: Comunitate

Comunicat de presă: Ucenicia la locul de muncă

„Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie“ (Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă).

Ucenic poate fi oricine are cel puţin 16 ani şi doreşte să înveţe muncind şi să obţină, la final, o calificare.
Contractul de ucenicie – este un contract individual de muncă de tip particular; este încheiat pe durată determinată; în temeiul acestuia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.
Contractul de ucenicie se încheie obligatoriu în formă scrisă şi se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă judeţean şi în REVISAL, anterior începerii uceniciei.
Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie se fac în condiţiile respectării Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.
Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între 1 an şi 3 ani.
Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de:
a) 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
b) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
c) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Obligaţiile angajatorului sunt:
a) să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporţional cu timpul lucrat;
b) să asigure ucenicului pregătirea practică necesară calificării în care ucenicul se formează profesional;
c) să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor (conf. OG nr. 129/2000);
d) să asigure finanţarea programului de formare profesională a ucenicului.
Obligaţiile ucenicului sunt:
a) să desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile contractului de ucenicie;
b) să participe la pregătirea teoretică şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulţilor;
c) să susţină şi să promoveze examenul de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică şi practică, pentru obţinerea certificatului de calificare profesională.
Pentru fiecare contract de ucenicie, angajatorul poate primi lunar câte 1.125 de lei.
Finanţarea se acordă pe toată perioada derulării contractului de ucenicie. Ucenicul major trebuie să primească cel puţin salariul de bază minim brut pentru un program de opt ore pe zi, respectiv de 40 de ore, în medie, pe săptămână.
Informează-te despre drepturile şi beneficiile prevazute de legislaţia în vigoare privind ucenicia la locul de muncă, intrând în cea mai apropiată unitate locală a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara pentru înregistrare în evidenţa noastră.

Nicolae Fara,
director executiv al AJOFM Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

7 ore ago

În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa.

De urgență, la fața locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

7 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI AGRESAT UN LOCALNIC ÎN URMA UNUI CONFLICT IZBUCNIT ÎN COMUNA BOȘOROD

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunală Boșorod au dispus măsura reținerii, pentru 24 de…

17 ore ago

I.P.J. HUNEDOARA: RECRUTĂRI PENTRU INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ALE MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE ȘI PENTRU ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII „MIHAI VITEAZUL”

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara desfășoară activități de recrutare și selecție a candidaților pentru admiterea…

17 ore ago

Două accidente cu trotinete în județul Hunedoara: polițiștii recomandă prudență sporită în trafic

Două incidente rutiere, în care au fost implicați minori aflați pe trotinete, au avut loc,…

2 zile ago