COMUNICAT DE PRESĂ: Întâlnire de lucru la Geoagiu, cu expropriații de terenuri pentru autostradă

La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, la sediul Primăriei orașului Geoagiu, în prezența mai multor invitați, a avut loc o întâlnire de lucru pentru analiza motivației în fapt a nefinalizării procesului de expropriere a celor 385 de persoane ale căror proprietăți au fost afectate de construcția tronsonului 3 Sibiu – Orăștie, lotul 1, al autostrăzii București-Nădlac.

A fost pentru prima dată când, ca urmare a eforturilor susținute ale instituției prefectului, toți factorii responsabili de această problemă au stat la masa dialogului și au încercat să găsească o soluție pentru cetățenii vizați.

Întâlnirea s-a bucurat de prezența reprezentanților CNAIR: doamna Raluca Ruxandra Simion, director al Direcției Finanțări și Exproprieri Terenuri și domnul Mihai Tiberius, șef Serviciu Exproprieri, dar și a parlamentarilor hunedoreni: domnul deputat Laurențiu Nistor, doamna deputat Natalia Elena Intotero, domnul deputat Ilie Toma și domnul senator Viorel Sălan, care au avut în permanență în atenție problema exproprierilor din județul Hunedoara, adresând mai multe interpelări și întrebări către Ministerul Transporturilor.

Au participat la discuții și reprezentanți ai Oficiului județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, ai Consiliului Județean Hunedoara și ai Primăriilor Orăștie, Romos și Geoagiu.

Proprietarii de terenuri prezenți la întâlnire și-au făcut cunoscute nemulțumirile și au adus la cunoștința autorităților situația cu care se confruntă de mai mulți ani. Au solicitat găsirea unor soluții urgente pentru a beneficia de despăgubiri pentru terenurile trecute în proprietatea statului.

Soluțiile desprinse din discuțiile purtate cu toți factorii interesați se cristalizează în două direcții: necesitatea inventarierii tuturor proprietarilor și a suprafețelor expropriate și completarea actelor normative incidente, astfel încât să reflecte situația reală.

 

În concluzie, directoarea Direcției Finanțări și Exproprieri Terenuri din cadrul CNAIR, Raluca Simion, a dat asigurări că se vor face demersuri clare în vederea finalizării acțiunii de despăgubire a celor care au cedat terenurile. În acest sens, în perioada 7-11 august, domnia sa, însoțită de specialiști în domeniu, se va deplasa din nou în județul Hunedoara, la sediile Primăriilor Geoagiu, Orăștie, Romos și, împreună cu reprezentanții OCPI Hunedoara, ai Instituției Prefectului și ai societății de avocatură, va analiza fiecare caz în parte, în așa fel încât actul normativ emis să respecte întru totul realitatea din teren.

În acest sens, prefectul județului Hunedoara a solicitat primarilor din cele trei unități administrativ-teritoriale să-i informeze pe toți cetățenii direct interesați cu privire la întâlnirile din perioada amintită, având convingerea că acțiunea în derulare va soluționa în mod corect față de cetățeni situația cu care se confruntă aceștia. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago