COMUNICAT DE PRESĂ. CINE ESTE ÎMPOTRIVA CURENTULUI (ROMÂNESC)?

Săptămâna aceasta, în Comisia economică și în Comisia pentru ener­gie din Senatul României, AUR, USR și PNL au respins amendamentele Partidului Social Democrat pentru men­ținerea în funcțiune pe o perioa­dă nedeterminată a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea, care asigură materia primă a complexului ener­ge­tic. Amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista ca­pa­cităților ce urmează să fie închise la finalul anului 2026, conform Ordo­nanței de Urgență (OUG) nr. 108 din 2022 privind decarbonizarea secto­rului energetic.
Între timp, proiectul legislativ care aprobă OUG 108/2022 a fost și adop­tat de către Senatul României fără amen­damentele PSD, acesta ur­mând să vină spre con­clu­zio­nare în Camera Deputaților, for decizional.
Este simplu. Situația în care ne regăsim în septembrie 2022 este di­ferită de contextul care a produs po­litica de decarbonizare a sectorului ener­getic european. A început un răz­boi. Avem o criză energetică. Încercăm să devenim independenți din punct de vedere energetic. Din aceste motive, Uniunea Eurpeană a dat UNDĂ VERDE producției energetice prin orice mijloc de producție. Este vorba despre Planul REPowerEU, care stabilește o serie de măsuri menite să reducă rapid de­pen­dența de combustibilii fosili din Rusia, sporind în același timp reziliența sis­te­mu­lui energetic UE, inclusiv al României. Din aceste motive, trebuie să ținem mi­nele deschise și să ne folosim de orice mijloc autohton de producție energetică pentru a asigura nevoile de consum ale românilor. În momentul în care găsim o alternativă mai eficientă și tranziția nu va produce efecte nega­tive pentru cetățeni, abia atunci putem lua în considerare în­chiderea minelor.
Fac un apel către colegii mei de­pu­tați, indiferent dacă sunt de la AUR, USR sau PNL: susțineți eliminarea mi­nelor Lupeni și Lonea din lista ca­pa­ci­tăților de extracție minieră care ur­mează să fie închise în anii următori! Nu în ultimul rând, fac un apel către or­ga­nizația PNL Hunedoara, care ar tre­bui să cunoască foarte bine situația și să militeze pentru menținerea capaci­tăților de producție energetică din Hunedoara: discutați cu colegii par­la­mentari și spuneți-le cât de importantă este funcționarea CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea pentru regiu­nea noastră. Nu vă lăsați marginalizați de politicile ministrului Popescu.
PSD va insista, în Camera Depu­ta­ților, pentru menținerea minelor des­chise!

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

o zi ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago