Categories: Comunitate

Comunicat de presă al primarului municipiului Deva. „Înainte de a fi primar, sunt soţ şi tată de fată, am o mamă”…

Viaţa fiecărui om este importantă, indiferent pe ce treaptă a societăţii se află acesta. Tocmai de aceea, nu pot rămâne indiferent la tragedia petrecută în centrul Devei. O zonă liniştită, unde nimeni nu ar fi spus până în urmă cu 10 zile că există vreun pericol, că se pot întâmpla agresiuni, care în cele din urmă au curmat o viaţă.

Înainte de a fi primar, sunt soţ şi tată de fată, am o mamă. Lor şi tuturor celorlalte femei, tuturor devenilor doresc să le ofer siguranţa că pot circula prin oraş, pe orice stradă, străduţă sau alee, la orice oră din zi din noapte, fără nici un fel de teamă. Deva merită şi trebuie să fie un oraş sigur. Dar acest lucru nu-l pot realiza de unul singur.
În toată această perioadă, nu am rămas indiferent la situaţia creată. Am fost în permanent contact cu Poliţia Locală, cu celelalte instituţii care au ca atribuţii siguranţa cetăţeanului, pentru a găsi cele mai bune soluţii ca astfel de întâmplări să nu se mai repete. Totodată, am ţinut legătura cu Serviciul de Medicină Legală şi cu instituţiile din subordinea Consiliului Local Deva pentru a da de urma rudelor femeii decedate. Există o cumnată care locuieşte în Italia, care a anunţat că va veni vineri la Deva pentru a se ocupa de înmormântare. Până atunci, noi, ca administraţie, nu putem lua nicio decizie în acest sens.
Aşteptăm decizia rudelor, şi dacă se impune, la începutul săptămânii viitoare, Primăria Municipiului Deva va face toate demersurile ca femeia să aibă parte de o înmormântare creştinească.
În ceea ce priveşte situaţia oamenilor străzii, aceştia se află în evidenţele Poliţiei Locale. Din păcate, prea puţini acceptă ajutorul nostru şi îşi petrec nopţile la adăpostul construit de Primărie. Preferă să doarmă pe străzi, în parcuri, în canale. Adăpostul are o capacitate de 30 de locuri şi nici măcar în iarnă, când au fost temperaturi de -20 de grade, nu a fost ocupat la întreaga capacitate, deşi în Deva sunt în evidenţe circa 40 de oameni ai străzii. În lunile de vară, sunt mai puţin de 10 persoane care preferă să se retragă noaptea în adăpost.
Sunt şi suntem cu toţii alături de familia Danielei Bobaia. O cunoşteam cu toţii ca om al străzii, care nu a deranjat niciodată pe nimeni. Femeia se afla în evidenţele Poliţiei Locale de mai multă vreme, a fost o singură dată la adăpostul de noapte al Primăriei, dar a refuzat să rămână, să doarmă acolo. Au mai fost încercări de a o lua pe stradă şi a o caza în adăpost, dar a refuzat de fiecare dată. Oraşul prin care se plimba zilnic s-a dovedit a fi, până în final, pentru ea, o capcană mortală.
Deva a fost, este şi va fi un oraş sigur. Eu, ca primar, voi face toate demersurile necesare pentru a evita producerea pe viitor a unor evenimente tragice precum cel căreia i-a căzut victimă Daniela Bobaia!
Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Petru Mărginean,
primarul municipiului Deva

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • E foarte bine ce spuneti domnule Primar. Dar cei vinovati ca nu au intervenit la timp pentru a preveni, evita sau diminua tragedia ce consecinte vor suporta ?

  • Mircica tata, daca era fiica ta (ca nu stiu de care nevasta -ti pare mai rau) sau mama ta in locul nefericitei aleia , nici atunci nu cereai demisii ???
    Dumnezeu sa ne ierte pe toti, pe decedata, pe tine si pe noi, cei care speram ca Deva sa nu mai aibe primari de carton.
    Halal

  • Ioane, vezi ca Mircica nu mai e primar de mult, e parlamentar. Mai vrea sa fie dar depinde de judecatori.

  • Ioan doar se face ca nu stie cine este primar. Crede ca Mircia, anonim evident, cere demisii. Fondul problemei este ca o femeie a fost agresata si politistii locali nu si-au facut datoria. Nu e nevoie de nici o masura ?

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

18 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

18 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

18 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

18 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

18 ore ago