Ieri, în Parlamentul României, am reușit să trecem un proiect de lege care pro­mo­vează descentralizarea și care poate schimba în bine dinamica din multe co­mu­nități românești. Cele aproximativ 3000 de foste școli și grădiniție din România, astăzi clădiri și terenuri care stau în paragină de ani buni, vor putea fi însfârșit revitalizate și puse în valoare de către autoritățile lo­cale! Practic, lăsăm decizia în mâ­na comu­nităților locale.
Cu toții ne-am fi dorit ca aceste școli să rămână în funcțiune. Însă, din cauza depopulării și a mi­gra­ției dinspre rural și dinspre ora­șele mici către marile centre ur­bane din România și din străi­nă­tate, multe unități de învă­ță­mânt au rămas fără elevi. 738 de școli s-au închis doar în anul școlar 2017-2018! Din momentul în care acti­vi­tatea educațională s-a în­cheiat, autorătițile lo­cale nu au mai putut întreține financiar aces­te spații, care s-au de­te­riorat cu anii până în punctul în care reprezintă un pericol pentru locuitori.
Până în momentul de față, destinația imo­bi­lelor respective, indi­fe­rent dacă școala a fost închisă de 2, 8 sau 15 ani, nu se putea schim­ba fără un aviz din partea Minis­te­rului Educației. Acest aviz ve­nea foarte greu sau niciodată, iar decizia finală era în mâna unor oameni care nu cunoșteau realitățile și necesitățile comunităților, ci luau aceste decizii în baza unor hârtii, dintr-un birou din București. Primăriile nu puteau să renoveze clădirile sau să le pună în valoare sub forma altor des­ti­nații. Acum, acestl ucru se va schimba.
Legea pentru modificarea și completarea art. 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (L290/2021), care a fost adoptată de Parlamentul României, prevede că la 3 ani de la încheierea activității educaționale într-un imobil, primăriile pot schimba destinația acestora fără un aviz din partea Ministerului Educației. Totodată, trebuie să ne pregătim și pentru momentul în care, sperăm, zona se va repopula. Astfel, dacă vor exista din nou elevi, în baza unor solicitări din partea co­mu­nității și a inspectoratelor școlare, autoritățile locale au obligația de a readuce spațiul la standarde educaționale sau să identifice un alt spațiu potrivit în acest sens.
Cele 3000 de imobile aflate astăzi într-o stare de degradare avansată vor putea fi revitalizate de către autoritățile locale după ce se adoptă o hotărâre de consiliu local. Comunitățile vor putea dezbate și vor decide singure ce se întâmplă în localitatea lor, fără blocaje de la distanță! Se pot deschide centre pentru vârstnici, cabinete medicale, centre turistice sau orice este mai important pentru comunitate, iar primăriile vor putea accesa inclusiv fonduri europene pentru aceste investiții, nemaifiind legați de factorii decidenți din București.
Haideți să ne revitalizăm comunitățile! Mult succes și spor la treabă, tuturor!

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Fabulos! Astfel se pot crea ceva servicii in cadrul primariilor unde sefi vor fi pusi apropiati dnei ca de exemplu marele director DGAMPT Hunedoara care a mai trecut si pe la ADEH-cel care a construit centrul de afaceri Simeria, poate fi eficient si in aceste cazuri ca e priceput:cultura, patrimoniu, afaceri etc...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

37 de minute ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

38 de minute ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

46 de minute ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

46 de minute ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

49 de minute ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

50 de minute ago