Categories: Comunitate

Băiţa: Bilanţ pozitiv, la final de an

Magdalena Şerban

Se aud colinde dinspre Băiţa, cei mici primesc daruri, iar la primărie se fac ultimele calcule bugetare. Totul e pe plus.

„Dăm pachete de Crăciun şi în acest an, circa 220, în cadrul serbărilor şcolare. Avem unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar la Hărţăgani şi la Băiţa. Totul e susţinut din bugetul local şi au fost vizaţi copiii până în 14 ani. De asemenea, de la Crucea Roşie, 40 de daruri au fost destinate copiilor mai săraci de la noi din comună, iar la azil merg 10 cadouri. Este un ajutor binevenit, pentru care vreau să le mulţumesc acelor oameni cu suflet bun”, a afirmat Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Acesta mai anunţă că taxele şi impozitele nu vor fi majorate în 2019, însă se impune actualizarea lor la rata inflaţiei, conform legii. Cât priveşte satisfacţiile administrative ale anului ce urmează să se încheie, una dintre ele este câştigarea a două proiecte mari de investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL). Primul are ca obiectiv extinderea, modernizarea şi dotarea şcolii gimnaziale din satul Băiţa, iar al doilea urmăreşte modernizarea infrastructurii rutiere. În paralel, banii europeni accesaţi prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Zarandului” vor asigura construirea unui sediu nou pentru pompierii din comună şi, totodată, reabilitarea terenului de fotbal cu gazon sintetic, aflat în localitatea principală. Alte fonduri externe obţinute prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au ca scop modernizarea căminului cultural din Băiţa. „Cofinanţările şi cheltuielile stabilite a fi nedecontabile (avize, studii de fezabilitate etc) s-au onorat din alocările bugetare pe 2018, deci răsuflăm uşuraţi la anul. PNDL-ul ne-a adus investiţii de circa 6.000.000 de lei, iar finanţările de la UE ajung la aproximativ 200.000 de euro. Bilanţ bun, cred eu”, a concluzionat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

38 de minute ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

38 de minute ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

39 de minute ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

42 de minute ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

44 de minute ago