Comuna Dobra, înscrisă în Programul Rabla pentru sobe. Statul va acoperi 70% din costuri pentru fiecare cetățean eligibil

Magdalena Șerban

Administrația Fondului pentru Me­diu (AFM) oferă șansa ca fiecare pri­mărie de comună care a accesat, prin programul Rabla pentru Sobe, până la 560.000 de lei, să-și ajute oamenii care locuiesc în cele aproximativ 900 localităţi din zonele de munte din ţara noastră să-și schimbe sobele vechi. Dobra a fost pe fază, îns­cri­indu-se ra­pid pentru comunitate.

Program pilot, copiat după ideea țărilor nordice
„Am reușit să ne înscriem în termen în program și acum așteptăm să se des­fășoare următorii pași. Sobele în me­diul rural sunt indispensabile nu doar pe timpul iernii, ci și ca sursă pen­tru a găti mâncare. Mulți o folosesc și în acest scop, mai ales persoanele mai în vârstă. Așa că e o ocazie tocmai bună ca să fie schimbate cu unele noi și cu mult mai economice. Având eficiență energetică sporită, e normal ca cele mo­derne să diminueze major chel­tu­ie­lile cu lemnul, implicând consum mic. Depinde de cetățeni dacă vor să facă asta, iar în ce ne privește, îi vom sprijini cu tot ce e nevoie, pe mai departe”, a transmis Ovidiu Pădurean (foto), pri­ma­rul din Dobra. Reamintim că de­mersul național se adresează exclusiv locuitorilor din cele 27 de judeţe si­tu­a­te în zona montană a României. Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu ins­ta­larea unei sobe eficientă din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei. Pentru fiecare UAT este alocată suma de maximum 560.000 lei. După încheierea contractelor de de­legare dintre Administraţia Fondului pentru Mediu şi unităţile administrativ-teritoriale şi publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu autoritățile pu­blice locale care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunţul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi a su­melor alocate. Sunt vizate și asi­gurate sobe, termosobe, șeminee și termoșeminee care sunt alimentate cu lemn, peleți sau brichete, coșuri de fum ceramice sau metalice, cu perete dublu, servicii de instalare și montaj pen­tru sobă și coșul de fum. Pot accesa finanțare persoanele fizice care lo­cuiesc în una dintre localitățile mon­tane eligibile, sunt proprietari ai lo­cu­ințelor pentru care se solicită fi­nan­țarea, adică au gospodării care utili­zea­ză sobe vechi, ineficiente și poluante, pe care le vor casa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

3 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

6 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

7 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

21 de ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

23 de ore ago