Agresoarea este o prietenă de familie și le-a spus anchetatorilor că a vrut să se răzbune pe prietena ei, pentru că ar fi avut o relație amoroasă cu soțul ei.
Bătăușa a susținut că este acuzată pe nedrept, dar probele au arătat altceva. În fața instanței a încercat să acrediteze ideea că plângerea împotriva ei ar fi avut un scop politic, respectiv ar fi urmărit să o oprească la a candida pentru funcția de primar într-o comună din județ. Agresoarea, consilier local, a fost condamnată la 5.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dar soluția nu este definitivă. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…