Categories: Actualitate

Comuna Cârjiţi, ruptă de lume

De două săptămâni, locuitorii comunei Cârjiţi sunt, efectiv, lipsiţi de orice mijloc de transport în comun spre municipiul Deva. Cel mai grav este faptul că, în jur de 25 de elevi nu au asigurat transportul spre şcoală şi sunt nevoiţi să meargă cu ce pot la cursuri.

Nimeni nu a venit la licitaţie

„Niciodată nu a existat în comuna noastră un microbuz şcolar. Mai grav este faptul că, de două săptămâni încoace, nu mai avem nici măcar autobuzul care asigura transportul sătenilor din comună înspre Deva. Firma care presta acest serviciu nu mai are licenţă de transport şi ne-a lăsat cu ochii-n soare. În 12 noiembrie, Consiliul Judeţean Hunedoara a organizat o licitaţie pentru atribuirea acestei rute, dar nu s-a prezentat nimeni. Peste câteva zile, se va desfăşura o nouă licitaţie şi o să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Camelia Petru-Jude, contabila Primăriei Cârjiţi.

Zeci de elevi, „la ocazie”

Dintre cei aproape 700 de locuitori ai comunei Cârjiţi, în jur de 25 sunt elevi. Aceştia, de luni până vineri, trebuie să ajungă neapărat în Deva, la 10 kilometri distanţă de casă, pentru a merge la şcoală. Numai că, sunt nevoiţi să stea „la ocazie”. Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general, promite că, până luni, elevii vor avea un mijloc de transport, cu care să ajungă la ore. „Voi lua măsuri ca până la începutul săptămânii viitoare, aceşti copii să aibă cu ce să meargă şi să vină de la şcoală”, a declarat inspectorul şcolar general. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

14 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

14 ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

14 ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

14 ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

14 ore ago