Comuna Baru Mare va avea facultate

Nicolle Ebner

Din 2011, în comuna Baru Mare, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi-a propus deschiderea unei filiale a Facultăţii de Geografie, de învăţământ permanent. Facultatea în mediul rural constituie o premieră naţională şi este o iniţiativă a primarului comunei Baru Mare, Daniel Răducanu (foto).

Zona îi atrage ca un magnet

În anul 2006, Primăria Baru Mare a predat Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, clădirile fostei unităţi militare. Trei ani mai târziu, respectiv în 2009, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a spaţiilor, fosta unitate militară a devenit un complex universitar de practică pentru studenţii de la Facultăţile de geografie, biologie, geologie şi ştiinţele mediului, cu săli de curs, 86 de camere pentru studenţi, 20 pentru profesori şi o cantină. Acum, Universitatea din Cluj intenţionează să înfiinţeze, la Baru, o filială a Facultăţii de Geografie de învăţământ permanent. Potrivit primarului Daniel Răducanu, decanul Facultăţii de Geografie spune că zona îi atrage ca un magnet, iar Andrei Marga, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este de părere că activitatea bazei de practică din Baru Mare s-ar eficientiza şi din punct de vedere economic.

Elita educaţiei într-o comună hunedoreană

Primarul Daniel Răducanu spune că iniţial, şi-a dorit învăţământ la distanţă, deoarece înfiinţarea unei facultăţi în Baru este cel mai important lucru realizat în punerea în valoare a principiilor şi valorilor autohtone. Însă, reprezentanţii universităţii au optat direct pentru etapa a doua, aceea a învăţământului permanent. „Se aduce elita educaţiei aici, la noi, şi acesta este cel mai important lucru. În discuţiile avute cu rectorul Universităţii, fostul ministru al Educaţiei, Andrei Marga, şi cu alţi factori responsabili cu acreditarea unor astfel de unităţi de învăţământ superior, am precizat că mai indicat ar fi ca aceste specializări să fie în prima fază axate pe geografie şi turism. Apoi, gradual, specializările să fie extinse la ştiinţe economice şi informatică. Cu siguranţă, că în timp, vor mai exista solicitări pentru alte specializări, iar aici există un cadru bine pus la punct”, afirmă Daniel Răducanu despre potenţialul universitar din mediul rural.

Premieră naţională

Joi, 11 martie, a avut loc o nouă rundă de discuţii de principiu. „Ne asumăm responsabilitatea pentru cursuri modulare, după un sistem european, astfel încât, profesorii să poată sta o săptămână la Baru şi nu un an, pentru predarea unui curs. A fost o discuţie de principiu, deoarece căutăm variantele cele mai bune”, a mai spus primarul. Surse din mediul universitar declară că decizia Universităţii „Babeş-Bolyai de a-şi deschide o filială de învăţământ universitar permanent, în mediul rural, este o premieră la nivel naţional, facultăţile optând în 100 la sută din cazuri pentru marile oraşe. Pentru primarul Daniel Răducanu, deschiderea unei filiale a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, la Baru, reprezintă o nouă alternativă de combatere a crizei economice, dat fiind faptul că atât studenţii, cât şi profesorii sunt mari consumatori. Însă, crescând cererea, şi oferta trebuie să fie pe măsură. În consecinţă, de anul viitor, la Baru va fi nevoie de noi magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte, restaurante, cluburi şi baruri, unitate de asistenţă medicală, sală de concerte.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Am avut onoarea sa il cunosc. Este un om minunat. Felicitari pt tot ceea ce face!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Si uite asa o sa vina savantul de renume international
    Boc sa predea gastelor baptiste drept constitutional
    in comuna Baru Mare.
    Vai de capul prostelilor electorale.
    Bai papagalule oare noi PDL ul nu avem valori in Hateg
    dl. Constantinescu, dl Draghici, etc
    Tradator imputit

  • dumnezeu nea binecuvantat cu un primar extraordinar..un om cu suflet mare.. un anger trimis de dumnezeu.. domnul sal binecuvanteze

  • primarul nostru este mereu acolo unde este nevoie,, el este mereu alaturi de copilasii nostri,, el este mereu alaturi de comuna noastra,,tineo tot asa domnule daniel raducanu..multumesc eu cat si fam mea ptr tot ce faceti..

  • Aici am fost la scoala in anii 1947 cu mumele de Singer Anna: Caut pe Lucaci Neli cea mai buna pretina.Im-i doresc mai odata sa trec pe acolo,am ramas cu amintiri foarte frumoase.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

23 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

23 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

23 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

23 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

23 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

24 de ore ago