În curând, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va avea un nou computer tomograf.
Cel vechi nu mai funcţiona din noiembrie anul trecut şi, după cum spune Călin Mircea Laza (foto), managerul instituţiei medicale, era oricum depăşit din punct de vedere tehnologic, având o vechime de circa 11 ani. „Licitaţia de achiziţie este postată pe SEAP, au fost patru firme participante, iar în 25, luna aceasta, vom cunoaşte şi câştigătorul. Mai erau câteva clarificări de făcut, de-asta s-a stabilt data de 25 septembrie. Banii provin în întregime de la Consiliul Judeţean, care a alocat suma de 2,6 milioane de lei pentru această achiziţie. Sperăm ca în două luni, să avem aparatul”, a spus managerul Spitalului din Deva. Computerul tomograf este utilizat în diagnosticul multor boli abdominale, utilă în mod deosebit pentru depistarea tumorilor şi urmărirea evoluţiei lor în timp. Un asemenea aparat este extrem de util într-un spital, în special într-unul judeţean, unde vin foarte multe cazuri care necesită o examinare rapidă, pentru a fi pus un diagnostic cât mai precis.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…