Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă!

Sorina Popa

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au admis, ieri, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii, la intervenţia creditorilor. Măsura este executorie, administrator judiciar fiind desemnat Expert Insolvenţă SPRL. Ca atare, de mâine, CEH este în insolvenţă.

Tot judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au respins, luna trecută, cererea voluntară de declarare a insolvenţei formulată de conducerea Complexului.
Până acum, conturile societăţii erau blocate. Acum, însă, prin noua decizie a magistraţilor, conturile vor fi deblocate. Soluţia insolvenţei este văzută ca o scăpare, situaţia financiară a CEH fiind una dezastruoasă. În aceste condiţii, să vedem ce se va întâmpla cu angajaţii, câteva mii, şi ce se va alege de acest colos.
La decizia judecătorilor se poate face apel în şapte zile de la publicare.
Telenovela insolvenţei CEH este veche de ani de zile. Cu toate acestea, societatea s-a tot dus la fund, nu a fost salvată şi nici acum nu sunt mari speranţe.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

2 zile ago