Categories: Sport

Competiţiile automobilistice din judeţ în 2019

Reprezentanţii Clubului Sportiv Autokarting Hunedoara au stabilit programul competiţional automobilistic judeţean pentru actualul sezon. Cert este că în 2019 se vor desfăşura în judeţul Hunedoara mai multe competiţii auto, la care sunt aşteptaţi să participe iubitorii sportului cu motor.

Prima competiţie este programată pe 8 Martie la Hunedoara, unde se vor desfăşura întrecerile Cupei 8 martie, la care sunt aşteptate reprezentantele sexului frumos, iar apoi în luna iunie a acestui an se vor derula întrecerile unei noi ediţii a Raliului Frumuseţii pe traseul Deva-Hunedoara-Simeria.
Etapa de VTM – Cupa Hunedoarei este programată în luna iulie, iar în septembrie se vor desfăşura întrecerile etapei automobilistice de la Râuşor, seria finalizându-se în luna octombrie cu etapa de la Straja-Lupeni, pentru aceste competiţii datele fiind în studiu şi vor fi stabilite de comun acord cu FRAS şi ACR, ultima instituţie fiind partenerul tradiţional al clubului sportiv hunedorean. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

9 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

9 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

9 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

9 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

9 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

9 ore ago