Categories: Sport

Competiţii de judo organizate la Bucureşti

Federaţia Română de Judo a anunţat că România a primit din partea Uniunii Europene de Judo (UEJ) dreptul de orga­ni­zare la Bucureşti a Cupei Europene de cadeţi şi a Cupei Europene de juniori, com­petiţii programate în acest an între 17-18 iulie, respectiv 31 iulie – 1 august. Decizia vine în urma întâlnirii de acum o săptămână dintre mai multe federaţii europene şi conducerea UEJ, unde mai multe ţări şi-au exprimat intenţia organi­zării celor două evenimente sportive.
„România a fost reprezentată la aceste negocieri de către preşedintele Cozmin Guşă, care a dorit ca pe harta ţărilor ce vor consemna restartul calendarului com­pe­tiţional european să fie şi România, punct de vedere îmbrăţişat de toată con­ducerea Uniunii Europene de Judo”, se precizează în comunicatul emis de către Federaţia Română de Judo.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

3 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

3 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

3 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

3 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

3 ore ago

Bal de caritate. Gala notei perfecte

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnas­ti­cii,…

3 ore ago