Categories: EvenimentFlash

Comisarul șef Traian Berbeceanu a ieșit la pensie!

 

Natalia Bumbac

Comisarul şef Traian Berbeceanu (foto) a anunţat că din 1 aprilie s-a pensionat, după 25 de ani de activitate în Poliţie. Deocamdată, nu s-a hotărât cu ce se va ocupa în continuare. Însă, declaraţiile lui ne lasă să înţelegem că nu va alege anonimatul.
L-am contactat telefonic pe Traian Berbeceanu pentru a afla cu ce se va ocupa în perioada următoare. Răspunsul său a fost următorul: „Nu m-am hotărât, e prea devreme să discut despre chestii de genul acesta. Azi este prima mea zi de când m-am pensionat. Trebuie să-mi stabilesc priorităţile şi pe urmă voi vedea după ce va trece mai mult timp“. Pentru o altă publicaţie, comisarul şef declara că şi-ar dori să urmeze o carieră în magistratură.
Activitatea de poliţist a lui Traian Berbeceanu a devenit foarte cunoscută îndeosebi între anii 2005 şi 2013, când a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, până la punerea sa sub învinuire. De amintit că în anul 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România. Din păcate, cariera lui Traian Berbeceanu la BCCO s-a încheiat dramatic, în 23 octombrie 2013, când acesta a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Alba Iulia, deci de colegii cu care a colaborat până atunci, apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale.
Traian Berbeceanu a fost înlăturat de la conducerea BCCO Alba şi trimis în judecată, dar apoi anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de DNA, acuzaţi fiind că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe poliţistul devean. Potrivit DNA, fostul procuror şef al DIICOT Alba Ioan Mureşan şi cei doi complici ai săi, fostul procuror Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean, au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu, încercând să îl reducă la tăcere şi să scape de el. În final, Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror şi înlocuit de la conducerea DIICOT Alba Iulia.
Instanţa Supremă a decis să conexeze cele două dosare, iar în iunie 2016, la doi ani de la începerea procesului, Berbeceanu a fost achitat în dosarul penal, în timp ce procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. Astfel, Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de detenţie, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. În prezent, se judecă apelul în acest proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

 

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ciudat, Berbeceanu nu este de vina dar trebuie pensionat desi ceilalti care l-au anchetat pe el sunt condamnati, e drept nu definitiv.

  • Catelule te-am invatat sa nu mai dai din gura pe net, zi tu la cine mai dam in primire acu?

  • Si Lyterosu plinge dupa Berbeceanu. Cine-l mai protejeaza pe el? Cine-l mai pune martor cu idn protejata(vezi dosarul spuma si bibanu)? Cui ii mai sifoneaza Litera praduitorul?

  • Eu maine o sa-mi beau cafeaua cu berbecosu si o sa-l intreb ce o sa se intample cu mine , cu pera , cu margan , cu litera si cu vali orfanu . La cine o sa turnam de acu' incolea ...

  • la cine mai plangeti toti acum cateilor? bota,pisat umflat cu pompa ai uitat cand tea tamponat margan ca pe o femeie si pe prietena ta braileanu cum ati fugit amandoua la berbeceanu direct?sau,, baietii,, de bibanu si spuma cum ma turnau pe la cean si pe la toata garda,iar cand sau dus la puscarie plangeau de pe acolo ca au fost sifonati.terminati latrailor ca toti sugeti pula la garda.toti sunteti,, baieti,, si toti aveti program la militie.eu macar sifonez la vonu si la enea.dar voi prostilor nu mai aveti la cine hahahaha

  • FRACE PRADUITORU.nu te mai da frace muio ca eu sunt fracele.tu probabil ca esti un bulangiu,asa e?

  • margan e o piuzda . cand era la parnaie se ruja la coor sa I-o traga aia seara de seara . Ii o piuzda cu perje .
    pasare se pisha pe el la orice ora

  • # fracepraduitoru

    sa te pish in coor de zdreanta . fracele cui esti tu ?
    eu sunt fracele

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

9 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

9 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

9 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

9 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

9 ore ago