Comentatorilor mei… sapientia!

Suntem latini, suntem homo sapiens, deci doresc comentatorilor mei, ce altceva, decât înţelepciune! Înţelepciune pentru ziua de duminică, parcă mai încărcată de semnificaţii decât în alţi ani electorali.
De ce dedic editorialul comentatorilor mei? Simplu. Pentru că merită, în proporţie de 90 la sută, indiferent cu cine votează. Poate nu au fost prea mulţi – au acţionat, pardon, au comentat în funcţie de cât de interesant şi oportun li s-a părut editorialul. Dar este demn de remarcat faptul că majoritatea, cei 90 la sută adică, au avut comentarii dacă nu aprobative, atunci cu siguranţă politicoase. Fără injurii, fără apostrofări grobiene, fără trimiteri scabroase, ceea ce indică un anumit nivel intelectual.
În ceea ce mă priveşte, nu am făcut nici un secret din opţiunile mele. Editorialele de la rubrica „Fără băşcălie” a Mesagerului hunedorean nu sunt ştiri de presă, nu trebuie deci să fie imparţiale. Cei care cunosc minimal presa ştiu cum stă treaba. Editorialele sunt articole de opinie, purtătoare deci ale opiniei editorialistului, în acest caz a mea. Mi s-a părut mult mai corect să-mi spus deschis părerea, să încerc nu să mi-o justific, ci să mi-o argumentez. Nu cred că am susţinut sofisme, nici aspecte ilogice, nici puncte de vedere încrâncenate, cu pumnii şi cu dinţii strânşi. Am avut pumnii strânşi la revoluţie, în timp ce mărşăluiam prin centrul Devei spre clădirea Consiliului popular judeţean de atunci. O vreme, am stat cu pumnii strânşi văzând cine a făcut revoluţia (chiar şi la Deva a fost una, mai mică ce-i drept…) şi cine profită de ea, punând mâna pe diplome, brevete, medalii şi bonificaţii. Mi-am văzut prieteni părăsind ţara, scârbiţi de ceea ce au văzut, prieteni alături de care nu am fost niciodată invitaţi la simpozioane despre revoluţie, dar alături de care am stat vreo 10 zile şi 10 nopţi cu pistolul mitralieră în mână să păzim nişte amărâte de autobuze ale poporului. Simpozioanele le fac de obicei oamenii elevaţi, care se pricep.
Am devenit ziarist şi am dorit mereu să devin imparţial, fără să reuşesc, din motive obiective sau subiective.
Acum nu mai atârn portrete de lideri pe peretele simbolic al idealurilor. Dar parcă suntem cumva la o răscruce, parcă avem şansa să ne despărţim de un trecut resentimentar.
Comentatorilor mei şi tuturor, sănătate!