Aproape 2 milioane de euro, bani europeni, vor fi investiți pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (școala generală) din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020.
La aceste fonduri europene se adaugă 1.417.689,19 lei din bugetul național și 343.803,93 lei de la bugetul general al municipiului Deva.
Valoarea totală a proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (școala generală) este de 11.030.999,37 lei cu TVA ( peste 2,2 milioane de euro).
Astăzi a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor.
Obiectivele specifice ale acestei investiții pe bani europeni sunt:
Intervenţii care se vor executa în cadrul acestui proiect
Clădirea şcoală: lucrări de desfacere a unor pereţi interiori; lucrări de compartimentare interioară; realizare de pereţi noi transversali, respectiv cămăşuire de pereţi transversali cu rol de consolidare antiseismică a structurii tronsonului I; reparaţii la nivelul pereţilor; înlocuirea pardoselilor/încălzire în pardoseală, acolo unde este necesar; refaceri de finisaje interioare şi exterioare; lucrări de reparaţii la nivelul şarpantei precum şi înlocuirea elementelor degradate (şipci, învelitori etc.); asanarea demisolului şi efectuarea reparaţiilor necesare; demontarea centralei termice şi a instalaţiilor aferente acesteia; lucrări de instalaţii termice, electrice, sanitare, antiefracţie; dotări, utilaje și echipamente tehnologice; racordarea la reţeaua de canalizare pluvială; înlocuire/recondiţionare a tâmplăriei existente etc.
Clădirea Sala de sport: refacerea finisajelor interioare şi exterioare; anvelopare termică a clădirii; înlocuirea pardoselilor/încălzire în pardoseală, acolo unde este necesar; lucrări de fonoizolare a interiorului sălii de sport; lucrări de instalaţii termice, electrice, sanitare, antiefracţie; dotări, utilaje și echipamente tehnologice; racordare la reţeaua de canalizare pluvială; înlocuire tâmplarie existentă etc.
Instalaţii: au fost prevăzute lucrări de refacere şi modernizare a instalaţiilor, inclusiv branşarea la reţelele de utilităţi a următoarelor: instalaţii electrice; instalaţii sanitare, inclusiv alimentare cu apă şi canalizare, hidranți; instalaţie interioară de încălzire, instalaţie de semnalizare în caz de incendiu; instalaţie de detecţie şi semnalizare efracţii şi sistem TVCI; instalaţie de alarmare a personalului (sonerii); reţea de date şi CATV; instalaţie CATV; instalaţie de alarmare la efracţie şi supraveghere video; instalaţie BMS (Building Management System) etc.
Lucrări exterioare: refacerea în totalitate a pavimentului curţii şcolii în vederea colectării apelor pluviale; reamenajarea estetică şi funcţională a curţii interioare (realizarea de culoare de alergare pentru orele de educaţie fizică); reabilitarea împrejmuirii aferente; crearea zonelor verzi pentru relaxare (loc joacă, plantări arbuști); dotări (bănci, jardiniere, coşuri gunoi, cişmea); asigurarea utilităților necesare funcționării în bune condiții a clădirilor/obiectivului de investiții (instalații sanitare exterioare -rețea apă, canalizare, inclusiv hidranți exteriori) etc.
Educația de calitate, în condiții de confort și siguranță, reprezintă o prioritate a administrației publice locale!
Vom continua să atragem fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Deva.
#LucrămPentruDeveni
Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva
Regiunea cu lămpașe – raiul vardiștilor și al șantajiștilor! Nimeni nu pare interesat să rezolve…
Andreea Dobre, din Lupeni Pentru că a creat senzație cu performanțele sale la concursul Vocea…
Mihai K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat după ce a provocat scandal la…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin apel la 112 de către un bărbat care…
Incidentul ar fi avut loc după o ceartă în familie. Individul, băut bine, a scos…
Un bărbat a fost reţinut după ce Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu…