Gimnastele junioare Olivia Cîmpian, Ioana Crişan (ambele CNS „Cetate” Deva) şi Alexandra Mihai, din Lotul Naţional de Junioare de la Deva, au dominat ediţia 2015 a concursului de gimnastică artistică „Nadia Comăneci International Invitational”. Cele trei sportive au cucerit şapte medalii (din care şase de aur), una la echipe şi şase în probele individuale, la concursul desfăşurat la Cox Arena din Oklahoma City, în organizarea Academiei deţinute de Nadia Comăneci şi Bart Conner.
Podium românesc la individual compus
Româncele care se antrenează la Lotul Naţional de Junioare de la Deva s-au impus în concursul pe echipe, îmbunătăţindu-şi performanţa de anul trecut, când s-au clasat pe locul trei. Olivia Cîmpian, Ioana Crişan şi Alexandra Mihai, care au fost însoţite în Statele Unite de antrenorul Florin Cotuţiu, au câştigat competiţia cu un total de 106,100 puncte, devansând Gym-Fly (Canada), pentru care a concurat Victoria Jurca, locul al treilea revenind echipei Bart Conner Gymnastics Academy. La individual compus, podiumul a fost sută la sută românesc, întrucât Olivia Cîmpian şi Ioana Crişan au încheiat, la egalitate, în fruntea ierarhiei, iar Alexandra Mihai a urcat pe treapta a treia a podiumului. Olivia Cîmpian şi Ioana Crişan au acumulat câte 52,85 puncte, pe primul loc, iar Alexandra Mihai a fost afectată de o leziune la degetul mare în timpul rotaţiei finale la încălzirea de la paralele. Gimnastele de la CNS „Cetate” Deva au repurtat trei succese şi în finalele pe aparate. Ioana Crişan s-a impus la sărituri şi bârnă, iar Olivia Cîmpian a depăşit-o pe Alexandra Mihai cu doar 10 sutimi în finala de la sol, titlul la paralele fiind adjudecat de gimnasta canadiană Laurie-Lou Vezina (Gym-Fly).
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…