Conform unei atenţionări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru judeţul Hunedoara, în perioada 10 – 11 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 litri pe metru pătrat şi izolat 50 – 60 litri pe metru pătrat. Atenţionarea este valabilă între orele 18.00 a zilei de joi şi va continua până vineri la ora 9.00.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…