Categories: ActualitateUltima Ora

Cod galben de ninsori şi vânt în 22 de judeţe, inclusiv în Hunedoara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, valabilă de duminică de la ora 16.00 până luni la ora 12.00. Vor fi ninsori în zonele de munte, iar vântul va atinge la rafală viteze de 45-55 km/h şi izolat 80-90 km/h, viscolind zăpada.

Potrivit avertizării transmise de ANM, începând din 11 ianuarie, ora 16.00, până în 12 ianuarie, ora 12.00, în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor depăşi 80-90 de kilometri pe oră la rafală, viscolind şi troienind zăpada.

În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în Oltenia se vor atinge 60-70 de kilometri pe oră la rafală. În judeţele avertizare vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi în sud şi sud-est, în unele zone fiind posibilă producerea de polei.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Bihor.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago