Deputatul PDL Alin Popoviciu propune ca pedofilii dovediţi să fie castraţi chimic şi monitorizaţi cu brăţări electronice. Această pedeapsă se mai aplică pedofililor în Republica Moldova, Rusia, Suedia, Germania, Polonia şi în unele state din SUA. Politicienii hunedoreni se declară, în mare majoritate, pentru aplicarea unei astfel de pedepse, în timp ce restul susţine că procedeul castrării chimice este prea blând pentru cei care nenorocesc vieţile unor copii pentru totdeauna.
„Este o idee grozavă şi aş propune ca primul castrat chimic să fie chiar Popoviciu, pentru că are diaree verbală, care nu e bună pentru un politician. E o pedeapsă prea mică pentru pedofili. Ce le-aş face eu? Nu pot să vă spun, că după aceea, va interveni şi CNN-ul să mă întrebe şi m-ar acuza că încalc drepturile omului”, a declarat Cosmin Nicula, senator PSD.
”Eu nu cunosc proiectul, dar în cazuri extreme, se impun măsuri extreme. Este o situaţie mai complicată, dar pedofilii merită pedepsiţi foarte drastic”, spune şi deputatul PSD Cristian Resmeriţă. În schimb, senatorul PDL Dorin Păran nu se arată foarte încântat de proiectul colegului de partid. ”Nu susţin aşa ceva, pentru că eu nu ştiu ce înseamnă castrare chimică. Dacă e o intervenţie fizică… Doamne, fereşte! Eu nu pot fi de acord cu aşa ceva. Nu sunt edificat şi nu pot fi de acord cu aşa ceva”, este de părere Păran.
Deputatul PNL Mariana Câmpeanu spune că susţine toate măsurile care ar putea opri un pedofil: ”Eu sunt de acord cu orice pedeapsă pentru pedofili, orice îi poate opri să mai facă rău copiilor”. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, crede că pedofilii nu ar trebui castraţi chimic, ci împuşcaţi. ”Eu nu sunt de acord cu castrarea chimică. Eu zic că trebuie să-i împuşte. Că boala tot există. Agresivitatea tot rămâne, dacă strânge un copil de gât? Nu e ca la motanii castraţi, care se cuminţesc, ăştia sunt mai agresivi, mai frustraţi, că sunt oameni. Eu zic că dacă i-a prins că-s pedofili, gata cu ei, să-i împuşte, că nu produc nimic pentru ţară, ţara produce pentru ei. Ei pot face rău copiilor şi dacă nu mai au „obiectul” cu pricina. Tot aşa e şi cu dracu: toţi se tem de el, dar nu l-a văzut nimeni”, declară Gheorghe Ile. Bogdan Ţîmpău, deputat PNL, spune că va vota un asemenea proiect cu două mâini: ”Eu, ca tată, nu pot decât să încurajez un astfel de proiect. L-aş vota cu două mâini”.
Deci, după cum se vede, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, parlamentarii hunedoreni sunt toţi de acord cu măsurile drastice propuse a fi luate împotriva pedofililor.
Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…