Categories: Sport

CNS Cetate, meci egal cu Energeticianul

Nicolae Gavrea

Cea de a doua formaţie de Liga a treia din zona noastră, CNS Cetate Deva, a jucat în deplasare, tot într-un amical de pregătire şi a întâlnit sâmbătă, la Petroşani, formaţia ACS Energeticianul. Meciul s-a jucat pe terenul Jiul din Petroşani, un teren moale, şi s-a terminat la egalitate, 0-0.
Cum terenul echipei din Deva este protejat pentru returul de campionat, jocurile de pregătire se desfăşoară numai în deplasare, pe terenuri dificile, condiţiile fiind mereu vitrege, dar bune pentru acumulările necesare pentru sezonul care se anunţă dificil în seria a patra.
Antrenorul Ioan Petcu (foto) a rulat tot lotul valid şi chiar i-a folosit din primul minut pe nou transferaţii la formaţia deveană în această perioadă.
Cum cei cinci jucători transferaţi la CNS Cetate Deva au evoluat în primul 11, este clar că unii dintre ei vor face parte din formaţia cu care antrenorul Ioan Petcu se gândeşte să pornească în retur.
„A fost un meci de antrenament util, în compania unei echipe de ligă superioară. Pe teren însă nu s-a văzut deloc diferenţa, ba chiar aş putea spune că în repriza a doua noi am arătat un plus în joc. Băieţii s-au mişcat bine, sunt mulţumit de angajamentul şi atitudinea pe care le-au avut pe un teren nu tocmai propice fotbalului, moale şi alunecos. Încet-încet se conturează un prim 11, iar relaţiile de joc sunt din ce în ce mai bune pe zi ce trece, deşi mai avem de lucrat la asta. Mai avem programate încă două partide amicale, miercuri la Alba Iulia cu Unirea, am înţeles că vom juca de la ora 14, şi sâmbătă tot în deplasare la Ghiroda. Vom încerca în aceste două meciuri să cristalizăm formula de echipă cu care vom începe campionatul şi să punem la punct ultimele retuşuri la aspectele legate de joc”, a declarat Ioan Petcu, antrenorul principal al lui Cetate Deva, după egalul obţinut de echipa sa la Petroşani.
George Zima, principalul antrenor de la Energeticianul, este mulţumit de rezultatele obţinute de echipa sa în această perioadă de pregătire.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ARMĂ NELETALĂ ȘI ZECI DE CARTUȘE, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN APARTAMENT DIN URICANI

Polițiștii din Uricani au descoperit o armă neletală supusă autorizării și 40 de cartușe, în…

4 ore ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 zile ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

4 zile ago