Categories: Sport

CNS Cetate Deva revine pe gazon şi vrea trei puncte de la ultima clasată

După cele trei victorii consecutive, CNS Cetate Deva a fost nevoită să ia o pauză de două săptămâni, alb-albaştrii stând în etapa a X-a. Trupa lui Sorin Cornea revine în competiţii, urmând să întâlnească în deplasare pe Mamma Mia Becicherecu Mic, ultima clasată a seriei.

Gazdele, cu minus în dreptul punctelor
Chiar dacă în runda în care a stat, gruparea din reşedinţa judeţului a fost depăşită de patru echipe, căzând pe locul 7, programul ultimelor cinci etape o avantajează pe CNS Cetate. Devenii vor juca azi pe terenul echipei Mamma Mia Becicherecu Mic, grupare aflată pe ultimul loc al seriei, fără nici un punct acumulat. Mai mult, trupa din judeţul Timiş este şi penalizată cu patru puncte pentru neachitarea unor datorii financiare foştilor antrenori.

„Dacă suntem determinaţi, e greu să nu câştigăm!”
Chiar dacă la prima vedere devenii par favoriţi, antrenorul Sorin Cornea nu consideră partida drept una facilă. „Meciul pare uşor la prima vedere, dar aşa părea şi meciul de la Giarmata. Eu i-am văzut pe cei de la Becicherecu Mic, sunt o echipă care cedează greu până la pauză, dar au probleme în repriza secundă. Le-am spus băieţilor că dacă ne facem jocul şi suntem determinaţi este greu să nu câştigăm. Nu ne-a picat prea bine pauza aceasta, dar ştiam că va urma, aşa că sper să ne fi păstrat forma avută înaintea ei”, a spus Sorin Cornea. Antrenorul devean nu se poate baza în partida cu ultima clasată pe Bogdan Mintaş, suspendat, dar îl va putea folosi în premieră în acest sezon pe mijlocaşul Alexandru Dan. Partida Mamma Mia Becicherecu Mic – CNS Cetate Deva se joacă azi, de la ora 14.00, pe stadionul „Arpad Thierjung” din Jimbolia. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

8 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

8 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

8 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

8 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

8 ore ago