Categories: Sport

CNS Cetate Deva revine pe gazon şi vrea trei puncte de la ultima clasată

După cele trei victorii consecutive, CNS Cetate Deva a fost nevoită să ia o pauză de două săptămâni, alb-albaştrii stând în etapa a X-a. Trupa lui Sorin Cornea revine în competiţii, urmând să întâlnească în deplasare pe Mamma Mia Becicherecu Mic, ultima clasată a seriei.

Gazdele, cu minus în dreptul punctelor
Chiar dacă în runda în care a stat, gruparea din reşedinţa judeţului a fost depăşită de patru echipe, căzând pe locul 7, programul ultimelor cinci etape o avantajează pe CNS Cetate. Devenii vor juca azi pe terenul echipei Mamma Mia Becicherecu Mic, grupare aflată pe ultimul loc al seriei, fără nici un punct acumulat. Mai mult, trupa din judeţul Timiş este şi penalizată cu patru puncte pentru neachitarea unor datorii financiare foştilor antrenori.

„Dacă suntem determinaţi, e greu să nu câştigăm!”
Chiar dacă la prima vedere devenii par favoriţi, antrenorul Sorin Cornea nu consideră partida drept una facilă. „Meciul pare uşor la prima vedere, dar aşa părea şi meciul de la Giarmata. Eu i-am văzut pe cei de la Becicherecu Mic, sunt o echipă care cedează greu până la pauză, dar au probleme în repriza secundă. Le-am spus băieţilor că dacă ne facem jocul şi suntem determinaţi este greu să nu câştigăm. Nu ne-a picat prea bine pauza aceasta, dar ştiam că va urma, aşa că sper să ne fi păstrat forma avută înaintea ei”, a spus Sorin Cornea. Antrenorul devean nu se poate baza în partida cu ultima clasată pe Bogdan Mintaş, suspendat, dar îl va putea folosi în premieră în acest sezon pe mijlocaşul Alexandru Dan. Partida Mamma Mia Becicherecu Mic – CNS Cetate Deva se joacă azi, de la ora 14.00, pe stadionul „Arpad Thierjung” din Jimbolia. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

11 ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

11 ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

13 ore ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

13 ore ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

13 ore ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

16 ore ago