La finalul săptămânii trecute, băieţii din CND Band, o trupă formată din elevi ai Colegiului Naţional Decebal Deva, de unde şi denumirea acesteia, au susţinut un concert rock, la Akkademia de Bere, un local foarte cunoscut din centrul municipiului reşedinţă de judeţ.
La concert au fost prezenţi, să-i susţină pe tinerii muzicanţi, aflaţi la început de carieră în acest domeniu, colegii acestora, părinţi şi alte rude, dascăli de la colegiul amintit, dar şi alţi tineri şi adolescenţi, iubitori ai muzicii rock.
Deocamdată, tinerii muzicanţi – Ioan Lazăr Trifon, Alin Gheju, Eduard Motroc şi Alecs Vitan – care n-au încă melodii proprii, au interpretat cele mai cunoscute şi îndrăgite cântece ale unor trupe rock româneşti ca Holograf, Cargo sau Viţa de Vie, ei reuşind să-i facă pe cei prezenţi să cânte împreună cu ei, să-i scoată chiar la dans. Ca urmare, trupa de liceeni a fost obligată revină la instrumente pentru a relua două melodii. Una peste alta, această ieşire în public, altul decât cel prezent la balurile bobocilor, a tinerilor muzicanţi de la Colegiul Decebal, a fost o reuşită.
A învățat din greșelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia adversarilor…
Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…
Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…
Bătaia de joc de peste 4 milioane de euro continuă. Este vorba de telecabina de…
Individul și-a lăsat și chiar încurajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…
Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…