Categories: Sport

Cluburile din Liga a 2-a mai speră la promovarea directă

Chiar dacă la ultima şedinţă de Comitet Executiv al FRF nu s-a aprobat ca din noul sezon al Ligii 2 să promoveze direct primele patru clasate, preşedintele Răzvan Burleanu nu renunţă la planul său. De altfel, multe cluburi speră ca, totuşi, şi din sezonul 2018-2019 să promoveze direct patru echipe în prima ligă, iar locul 5 să joace în barajul de promovare/menţinere cu locul 6 din play-out.

Împreună cu Rodion Cămătaru
Decizia depinde însă şi de LPF, dar şi de deţinătorii de drepturi TV, deoarece ar însemna ca din sezonul 2019-2020, primul eşalon să aibă 16 echipe, nu 14, ca în prezent. FRF a înfiinţat recent Comisia de Fotbal Profesionist, iar Burleanu spune că, prima dată, acolo se va ridica această problemă. ”Proiectul nostru este ca patru, cinci echipe să promoveze, astfel încât să avem o Liga 1 formată din 16 echipe. Acest lucru, în schimb, trebuie discutat şi cu deţinătorii de drepturi TV şi cu Liga Profesionistă de Fotbal. Acesta va fi, de altfel, unul dintre subiectele pe care le vom discuta în prima şedinţă a Comisiei de Fotbal Profesionist, care a fost deja înfiinţată, în care avem reprezentanţi ai cluburilor de Liga 1, mă refer aici la patronat, dar şi echipe de Liga a 2-a, cum e Radu Ienovan de la Ripensia Timişoara, dar şi deţinătorii de drepturi TV. Îl avem alături de noi şi pe Rodion Cămătaru, am spus că avem nevoie şi de un fost mare jucător care a reuşit în mediul de business, dar şi pe preşedintele sindicatului fotbaliştilor. Astfel, atunci când vom discuta de două ori pe an despre o abordare strategică a fotbalului, să putem să-i implicăm şi pe aceştia”, a declarat Burleanu. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

16 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

22 de ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago