Categories: Actualitate

Clipe de groază trăite de o tânără din Petroșani și iubitul ei

În locuința lor, în toiul nopții, a intrat un recidivist înarmat cu o sabie, i-a bătut și apoi le-a cerut să-i dea 700 de lei dacă vor să mai trăiască. Femeia a fost tăiată cu sabia la mâini, sluțită, iar partenerul ei ars cu țigara și bătut. Calvarul celor doi a durat mai bine de șase ore. La scenele șocante au fost martori și alți doi cunoscuți, invitați de cuplu să petreacă cu ei.
Grozăviile au avut loc într-o comună din județul Dolj, loc unde tânăra din Petroșani are o casă și unde a mers în vacanță. Potrivit anchetei, recidivistul se cunoștea cu victima, dar nu făcea parte din cercul ei de prieteni. Timp de șase ore recidivistul i-a agresat pe toți cei aflați în imobil, iar mai apoi a fugit din țară. În cele din urmă individul a fost prins și acuzat de mai multe infracțiuni. Judecătoria Craiova l-a condamnat la aproape cinci ani de închisoare cu executare, sentință rămasă definitivă după ce Curtea de apel i-a respins acțiunea prin care spera la o reducere a pedepsei.
(M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj de la noi își va pier­de postul în…

5 minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că munici­piului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…

9 minute ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

9 minute ago

Au reținut-o după ce a încălcat ordinul de protecție

Recent, Poliția Municipiului Hune­doa­ra a fost sesizată telefonic cu pri­vi­re la producerea unui scandal în…

11 minute ago

Peste 4 000 000 de euro pentru educația din orașul Geoagiu

Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexan­dru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…

12 minute ago

ŞTIAI CĂ?

SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…

14 minute ago