Categories: FlashSport

Clip pentru JO 2016, filmat de americani la Deva

Ciprian Marinuţ

Celebrul antrenor al Nadiei Comăneci (foto dreapta), Béla Károlyi (foto stânga), s-a aflat într-o vizită privată la Deva, la finalul săptămânii, împreună cu o echipă a postului TV american NBC. Tehnicianul i-a dus pe reprezentanţii televiziunii în sala unde s-a antrenat „Zeiţa gimnasticii” şi la statuile „din oraşul gimnasticii”, obiectivul fiind realizarea unui clip pentru promovarea gimnasticii la Jocurile Olimpice „Rio 2016”.

Dezvăluiri din istoria gimnasticii
Béla Károlyi, cel care a cucerit lumea gimnasticii din postura de antrenor al Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice „Montreal 1976”, unde „Zeiţa” a obţinut primul 10 din istoria gimnasticii, a revenit în weekend la Deva. Tehnicianul, care s-a stabilit în 1981 în Statele Unite ale Americii, a fost însoţit de o echipă a postului NBC şi a vizitat mai multe obiective importante din „casa gimnasticii”. „Béla Károlyi şi reprezentanţii televiziunii americane au fost la Sala Olimpică a Colegiului Naţional Cetate, locul unde s-au efectuat pregătirile lotului României pe vremea Nadiei. Acolo, le-a fost gazdă antrenorul Nicolae Forminte, coordonatorul actualului Lot de Junioare al României. A urmat un periplu pe Aleea gimnasticii şi la statuia gimnasticii din Piaţa Arras. Obiectivul a fost obţinerea unor imagini necesare pentru realizarea unui clip de prezentare şi promovare a paginilor de istorie a gimnasticii scrise la Deva”, a afirmat un reprezentant al autorităţilor locale. Aleea Gimnastelor, din apropierea Sălii Olimpice, cuprinde reprezentări ale celor mai galonaţi patru antrenori de gimnastică din România – Mariana Bitang, Octavian Belu, Martha şi Béla Károlyi, precum şi a 11 foste mari gimnaste şi anume: Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Gina Gogean, Maria Olaru, Andreea Răducan, Daniela Sofronie, Monica Roşu, Lavinia Miloşovici.

Celebri pe toate meridianele
Béla Károlyi a devenit celebru ca antrenor al multiplei campioane olimpice Nadia Comăneci. Născut la 13 septembrie 1942 la Cluj, Béla Károlyi a practicat iniţial atletismul şi handbalul. După ce a terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în 1963, a fost repartizat ca profesor de handbal mai întâi în Vulcan, apoi la Petroşani şi Oneşti. Câţiva ani mai târziu a fost angajat ca antrenor la liceul cu program special de gimnastică din Oneşti. Împreună cu soţia sa, Martha, şi ea profesoară şi antrenoare de gimnastică, a preluat o grupă de mici gimnaste selecţionate dintre elevele claselor I-IV, iar drumul soţilor Károlyi avea să se intersecteze cu acela al Nadiei. Cooptat ca antrenor la lotul naţional feminin, Bela a condus echipa la Europenele din 1975, prima mare competiţie la care a strălucit cea care un an mai târziu devenea „Zeiţa de la Montreal”. Olimpiadele din 1976 şi 1980 i-au consacrat definitiv pe Martha şi Béla Károlyi, iar România a fost pentru prima dată percepută ca o forţă a gimnasticii feminine.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând…

3 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

20 de ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

20 de ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

20 de ore ago