Cei doi soți dormeau într-un apartament din vila în care funcționa clinica medicală și nu-și armaseră sistemul de efracție.
Hoțul a fost surprins însă de camerele de supraveghere, astfel că polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă. Este vorba de un tânăr din municipiul Petroșani, aciuat de ceva vreme în Timișoara. Tânărul în vârstă de 25 de ani a recunoscut furtul și că a mai avut probleme cu legea. Le-a spus anchetatorilor că avea nevoie de bani pentru plata chiriei și utilităților, așa că a bănuit că va găsi lucruri de valoare și bani în centrul medical. Judecătorii l-au condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu executare efectivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie. (M.Gânju)
Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…
Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.
C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…