Clădirea emblematică pentru Valea Jiului, cunoscută pe vremuri sub numele de ”Casinoul Funcționarilor” și care găzduiește, astăzi, sediul teatrului din Petroșani, este propusă pentru restaurare și punere în valoare. “Împreună cu colegii consilieri județeni, am aprobat nota conceptuală și tema de proiectare pentru acest obiectiv de investiții.
Acesta este încă un pas important pentru instituția teatrală pe care am onoarea s-o coordonez. Clădirea teatrului din Petroșani, monument istoric, are nevoie mai mult ca oricând de restaurare și punere în valoare. Teatrul trebuie să devină un spațiu atractiv și din punct de vedere estetic, nu doar din punct de vedere artistic. Refacerea fațadelor și alte lucrări de mare impact vor fi derulate aici, odată cu identificarea surselor de finanțare, care pot fi inclusiv fonduri europene nerambursabile.
Le mulțumesc colegilor din conducerea Consiliului Județean Hunedoara și colegilor consilieri județeni pentru interesul acordat acestui spațiu cultural de excepție”, a spus Ion Bădin, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.
La data de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 15:34, Poliția Municipiului Hunedoara a fost…
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…
În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…
O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…