Categories: Comunitate

Citești și câștigi la Biblioteca Județeană

Managerul Sebastian Bara ne anunță că Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu spri­­jinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 8 decembrie 2022, la ora 1330, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, o manifestare cul­tu­ral-educativă sub genericul „Cartea cult – Maestrul și Margareta”.

 

Primesc premii dacă răspund corect

„Activitatea se adresează în primul rând elevilor de liceu dar, desigur, la ea sunt invitați să participe toți cei care iubesc literatura de bună calitate. Din această literatură de bună calitate face parte și romanul (Maestrul și Margareta) a scriitorului Mihail Bulgakov (1891-1940), o carte de referință a literaturii ruse și universale. Acest roman își me­rită pe deplin apartenența la categoria așa-ziselor cărți-cult, capodopere ale lite­raturii, lecturi obligatorii pentru oricine dorește nu doar să-și cultive pasiunea pentru lectură, dar să și-o și ra­fineze. Așa cum procedăm de fie­care dată, în fața publicului din sală se va face o prezentare structurată pe două paliere: viața lui Mihail Bulgakov și prezentarea pe larg a romanului său „Maestrul și Margareta”. Acest roman nu este o lectură facilă, nu este o literatură de loisir. Structurată pe trei planuri, acțiunea și simbolurile trebuie înțelese, ori tocmai desci­fra­rea aces­tora o urmărește prezen­ta­rea. La fina­lul prezentării, participan­ți­lor li se vor adresa întrebări din ma­terialul pe care l-au urmărit, cei care răspund corect fiind recompensați cu premii constând în cărți și di­plo­me oferite de biblioteca județeană”, a declarat Sebastian Bara, ma­na­ge­rul Bibliotecii Județene. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

20 de ore ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

2 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

2 zile ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

2 zile ago