Categories: Sport

CIP cere sprijinul publicului

Ciprian Marinuţ

Confruntată cu probleme majore de lot înaintea meciului decisiv al finalei cu Concordia Chiajna, FC CIP Deva a lăsat intrarea liberă la meciul de luni (ora 20.00) şi aşteaptă sprijinul suporterilor.

Doi suspendaţi, doi accidentaţi
Campioană morală, pentru că a dominat autoritar atât seria vest a campionatului regulat, cât şi play-off-ul, FC CIP a ajuns în situaţia unui duel pe viaţă şi pe moarte pentru câştigarea titlului naţional. Devenii au învins cu 7-0 în primul meci al finalei, însă apoi au pierdut, scor 1-3, partida a doua, aşa că luni, de la ora 20.00, la Deva, se va juca meciul meciurilor. FC CIP are avantajul terenului propriu, conferit de faptul că a ocupat locul I în play-off, însă nu va putea conta pe mai mulţi jucători „pierduţi” în luptele anterioare. Gherman şi Dobre sunt suspendaţi, iar Al-Ioani şi Şotârcă sunt accidentaţi. Ultimii doi nici nu au făcut antrenament cu echipa. Şotârcă are problemele mai vechi de la inghinali, care au recidivat, în timp ce Al-Ioani a căzut şi şi-a dizlocat umărul în meciul de la Chiajna. „Ne bazăm doar pe şase jucători de câmp, pentru că e puţin probabil ca Şotârcă şi Al-Ioani să poată juca. De aceea, aşteptăm sprijin din partea publicului şi îi invităm la sală să ne susţină, mai ales că intrarea la meci este gratuită”, a declarat antrenorul Karoly Gaşpari.

Cosac, suspendat
Dacă FC CIP şi-a “pierdut” patru jucători, rivala ei, Concordia Chiajna, a rămas fără antrenor la meciul decisiv. Jean Cosac a fost suspendat, ca urmare a unui memoriu depus de FC CIP, pentru că folosit expresii jignitoare la adresa jucătorilor deveni, în timpul unui time-out. „Ţigani dezbrăcaţi” a fost una dintre „indicaţiile tactice” date tehnicianului Concordiei, care s-a întors împotriva sa. Cosac îşi va conduce echipa din tribună şi nici nu va avea acces la vestiare înainte sau la pauza meciului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

19 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

20 de ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

20 de ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

20 de ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

20 de ore ago