Categories: Actualitate

Ciobanul dispărut în Godeanu, dat în urmărire naţională

Maximilian Gânju

Echipele Salvamont Hunedoara şi cele din Uricani au ”periat” o zonă întinsă din masiv pentru a da de urma bărbatului care ar fi trebuit să ducă alţi doi ciobani pe Platoul Borăscu, din Munţii Godeanu.

Cum am arătat în ediţia de ieri a ziarului, ciobanul a plecat de lângă colegii săi în recunoaşterea traseului şi n-a mai revenit, iar cei doi au cerut ajutor salvatorilor montani. Ciobanul rătăcit, pe nume Petru Adrian Onu (foto), are 40 de ani şi este din comuna Boşorod. El este căutat încă de luni fără rezultat, iar vremea extrem de rea face şi mai dificilă operaţiunea de căutare şi salvare.
„A doua zi de căutări a ciobanului dat dispărut în Masivul Godeanu nu a dat nici un rezultat. S-a acţionat pe o arie mult mai mare, cu mai multe echipe mixte. La acţiune au participat opt salvamontişti ai SPJSH şi doi de la Salvamont Uricani. Vremea nu a fost propice acţiunii de căutare, în munte fiind ploaie, ceaţă şi vânt. La lăsarea nopţii echipele au început retragerea spre baza muntelui”, preciza, ieri, conducerea Salvamont Hunedoara.
Echipele continuau ieri căutările dispărutului, iar salvatorilor hunedoreni le-au sărit în sprijin şi cei din Gorj. Astfel, căutările salvamontiştilor din judeţul învecinat sunt concentrate în zona gorjeană a masivului. Totodată, salvatorii montani trag şi un semnal de alarmă pe care turiştii ar trebui să-l ia în considerare. ”În urma ploilor căzute în ultimele zile în zona Godeanu-Retezat, apele s-au umflat şi drumurile ar putea avea de suferit. E posibil să apară pe alocuri alunecări de teren care să genereze blocaje. Recomandăm turiştilor să nu întreprindă ieşiri în zona montană în această perioadă”, se arată în atenţionare.
Tot ieri, la solicitarea mamei ciobanului, care a sunat la 112, poliţiştii au început şi ei căutările, împreună cu jandarmii montani şi salvamontiştii, şi în plus l-au şi dat pe ciobanul dispărut în urmărire naţională.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

8 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

8 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

8 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

8 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

8 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

8 ore ago