Categories: Actualitate

Ciobanul dispărut în Godeanu, dat în urmărire naţională

Maximilian Gânju

Echipele Salvamont Hunedoara şi cele din Uricani au ”periat” o zonă întinsă din masiv pentru a da de urma bărbatului care ar fi trebuit să ducă alţi doi ciobani pe Platoul Borăscu, din Munţii Godeanu.

Cum am arătat în ediţia de ieri a ziarului, ciobanul a plecat de lângă colegii săi în recunoaşterea traseului şi n-a mai revenit, iar cei doi au cerut ajutor salvatorilor montani. Ciobanul rătăcit, pe nume Petru Adrian Onu (foto), are 40 de ani şi este din comuna Boşorod. El este căutat încă de luni fără rezultat, iar vremea extrem de rea face şi mai dificilă operaţiunea de căutare şi salvare.
„A doua zi de căutări a ciobanului dat dispărut în Masivul Godeanu nu a dat nici un rezultat. S-a acţionat pe o arie mult mai mare, cu mai multe echipe mixte. La acţiune au participat opt salvamontişti ai SPJSH şi doi de la Salvamont Uricani. Vremea nu a fost propice acţiunii de căutare, în munte fiind ploaie, ceaţă şi vânt. La lăsarea nopţii echipele au început retragerea spre baza muntelui”, preciza, ieri, conducerea Salvamont Hunedoara.
Echipele continuau ieri căutările dispărutului, iar salvatorilor hunedoreni le-au sărit în sprijin şi cei din Gorj. Astfel, căutările salvamontiştilor din judeţul învecinat sunt concentrate în zona gorjeană a masivului. Totodată, salvatorii montani trag şi un semnal de alarmă pe care turiştii ar trebui să-l ia în considerare. ”În urma ploilor căzute în ultimele zile în zona Godeanu-Retezat, apele s-au umflat şi drumurile ar putea avea de suferit. E posibil să apară pe alocuri alunecări de teren care să genereze blocaje. Recomandăm turiştilor să nu întreprindă ieşiri în zona montană în această perioadă”, se arată în atenţionare.
Tot ieri, la solicitarea mamei ciobanului, care a sunat la 112, poliţiştii au început şi ei căutările, împreună cu jandarmii montani şi salvamontiştii, şi în plus l-au şi dat pe ciobanul dispărut în urmărire naţională.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

18 ore ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

2 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

2 zile ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

2 zile ago