Ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus prelungirea arestului preventiv pentru Mircea Sfetcu şi Eugen Cercea, acuzaţi de omor, hotărârea instanţei nefiind definitivă. Cei doi bărbaţi, ciobani la o stână din Hondol, sunt acuzaţi de oamenii legii că l-ar fi omorât în bătaie pe un coleg de-al lor, un bărbat în vârstă de 54 de ani. Faptele ar fi fost săvârşite în noaptea de 12 spre 13 martie, la o stână din Hondol. Din datele anchetatorilor, Sfetcu şi Cercea au fost găsiţi după săvârşirea faptelor, în zona stânei, neexistând din partea lor intenţia de a se sustrage de la răspunderea în faţa legii. (N. Bumbac)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…