Ieri, după-amiază, la Galeriile Forma din Deva, cunoscutul jurnalist, realizator TV şi, mai nou, blogger de succes, Alin Bena, şi-a lansat „CIOARA VOPSITĂ”, şi în varianta printată. Mai exact, sub forma unui volum, care are strânse între coperţile sale, toate pamfletele şi „istoriile politice” publicate de el în ultimul an, pe blogul cu acelaşi nume. La eveniment au fost prezenţi, numeroşi colegi de breaslă ai jurnalistului, câţiva tovarăşi şi prieteni, şi doar vreo doi-trei politicieni. Cum remarca şi autorul, au chiulit de la lansare exact cei pe care el i-a „pamfletat” cu predilecţie pe blogul său. Una peste alta, „CIOARA VOPSITĂ” este o carte pe care merită să o cumperi, mai ales dacă nu faci parte din categoria celor care sunt familiarizaţi cu mediul online. (Mircea Crivăţ)
Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Umblă vorba prin capitala…
Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.
Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…
Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026)…
O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit prima persoană…
Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…