Categories: Actualitate

Cine va asigura paza Castelului Corvinilor

Contractul firmei care asigură paza obiectivelor aparţinând Primăriei municipiului Hunedoara, printre care şi Castelul Corvinilor, expiră mâine, 30 iunie 2017. Licitaţia pentru acest serviciu a fost organizată deja, în urmă cu câteva săptămâni. Câştigătoare a fost declarată firma Gedy Security, care a avut preţul cel mai mic, susţine primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. Ca la toate licitaţiile, câştigătorul a fost contestat de alţi competitori. În aceste condiţii, până când Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va da verdictul final, serviciul de pază pentru cele 13 obiective ale Primăriei Hunedoara, deci şi a Castelului Corvinilor, va fi asigurată de Gedy Security pe baza de comandă, a declarat edilul şef din Hunedoara. La începutul lunii mai 2017, din casieria Castelului Corvinilor s-au furat 170.000 de lei. Nici până astăzi poliţiştii nu au reuşit să afle unde a ascuns hoţul sau hoţii banii furaţi. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

4 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

4 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

5 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

5 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

5 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

5 ore ago