Categories: ActualitateFlash

Cine-i cel mai tare pe parcare?

Cristina Ghenea

Locatarii unui bloc din municipiul Deva au bătăi de cap de mai bine de un an de zile, din cauza unor vecini care au pus stăpânire pe două locuri de parcare din preajma imobilului, fără să aibă dreptul. Nu numai că aceştia s-au făcut stăpâni, folosind cele două spaţii de parcare fără să plătească, dar mai şi fac scandal de fiecare dată când altcineva îndrăzneşte să parcheze acolo.

Şi-au delimitat spaţiul abuziv

Chiar dacă sunt nemulţumiţi şi sătui de conflictele cu familia Ungureanu, locatarii blocului 16 A, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, evită să mai folosească respectivele locuri de parcare, pentru a se feri de scandaluri. „Toţi vecinii sunt sătui de această problemă. Cei doi se cred stăpâni pe două dintre cele trei parcări, chiar dacă aceste spaţii au fost făcute din iniţiativa unor locatari, care, culmea, nu cer atâtea drepturi cum cere familia Ungureanu. Dacă se întâmplă să parcheze cineva pe aceste locuri, se lasă cu ţipete şi cu scandal”, a declarat una dintre locatarele blocului 16 A. Ca şi cum un an de certuri nu ar fi de ajuns, oamenii susţin că cireaşa a fost pusă pe tort în momentul în care, în urmă cu mai bine de o lună, familia Ungureanu a ţinut morţiş să-şi demonstreze autoritatea. Astfel, ca să fie siguri că cele două parcări sunt pentru maşinile lor, şi doar pentru ale lor, cei doi soţi au delimitat spaţiul şi au şi inscripţionat pe asfalt numerele autoturismelor personale. Ce au omis, însă, este faptul că acest lucru este ilegal, în condiţiile în care nu plătesc chiria anuală către Serviciul Parcări din cadrul Primăriei Deva. Vecinii familiei Ungureanu susţin că parcările din jurul blocului în care locuiesc nu sunt de ajuns pentru toate maşinile şi sunt revoltaţi de faptul că cele două locuri de parcare au fost însuşite fără drept, după numeroase certuri interminabile, maşini blocate şi alte şicane.

Într-un final, vor să fie în regulă

Contactaţi de redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN, Mihaela şi Constantin Ungureanu au refuzat să comenteze conflictul pe care îl au cu vecinii din bloc. În schimb, în ceea ce priveşte cele două locuri de parcare pe care au pus stăpânire cu de la sine putere, fără să aibă aprobare de la Primărie şi fără să plătească redevenţa necesară, aceştia susţin că „problema este în curs de rezolvare”.
Într-adevăr, la Primărie există acum o cerere depusă de aceştia pentru închirierea celor două spaţii de parcare. Dar această cerere a fost depusă în urmă cu doar câteva zile, imediat după ce o echipă a Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP), în urma sesizărilor făcute de locatarii blocului respectiv, a descoperit locurile marcate fără acordul Primăriei, atenţionând familia Ungureanu că se află în afara legii. „Chiar a doua zi, după ce au fost atenţionaţi, aceştia s-au prezentat la sediul nostru cu toate actele necesare pentru închirierea celor două locuri, vizate de preşedintele asociaţiei de proprietari de care aparţin”, a declarat Mihai Vesa, referent al Biroului Parcări din cadrul ADPP.

Au dreptul doar la un singur loc

Apele, însă, nu se vor linişti aşa repede, deoarece regulamentul de închiriere a parcărilor spune că în cazul în care „membrii unei familii care deţin mai multe autoturisme şi locuiesc într-un singur apartament pot închiria un singur loc de parcare, iar pe cel de-al doilea îl pot închiria doar dacă nu mai sunt solicitări din partea posesorilor de autoturisme din bloc, pentru poziţia respectivă”. Cele două cereri, însă, au ajuns la Biroul Parcări, cu voia preşedintelui asociaţiei de proprietari, cel care, conform celor de la ADPP, ar trebui să consulte toţi locatarii, pentru alte eventuale cereri. Acesta ne-a recunoscut că nu a cerut opinia nici unuia dintre vecinii familiei Ungureanu, iar asta, pentru că nu cunoştea această procedură. „Dacă ştiam de scandaluri şi de faptul că e bătaie pe locurile astea de parcare, nu aprobam nimic, până nu ceream părerea vecinilor. Aşa, ei au venit la mine pentru a aproba două locuri de parcare, cu un dosar întreg de acte, iar eu am semnat «ca primarul»”, a mai adăugat acesta. Acum, rămâne de văzut cine va câştiga bătaia pe cele două locuri de parcare, atât de râvnite de un bloc întreg.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

16 ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

18 ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

19 ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

19 ore ago

Secțiunea Margina-Holdea, din Autostrada Lugoj-Deva, gata în acest an

Secţiunea Margina - Holdea de pe auto­strada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…

19 ore ago