Accidentul rutier s-a petrecut în zona fostei mine din Petrila, pe șoseaua de centură a localității.
Un autoturism în care se aflau cinci persoane a părăsit drumul și s-a răsturnat ajungând pe terasamentul liniei ferate industriale. Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit la scoaterea victimelor din autoturism, una dintre ele fiind în stare gravă. „Pentru misiune au fost alocate o autospecială dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Sosiți la locul evenimentului, salvatorii au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau 5 persoane și care a părăsit partea carosabilă. În urma evaluării, toate cele 5 persoane au primit îngrijiri medicale și ulterior, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost transportat la spitalul din Petroșani pentru investigații suplimentare”, a informat ISU Hunedoara. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului. (M.Gânju)
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…